Euro a crescut, ieri, faţă de leu, cu 0,01 bani, Banca Naţională a Româ-niei (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4515 lei/euro.
Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,447 lei/euro şi un maxim de 4,454 lei/euro, ne-au declarat surse bancare.
Volumele înregistrate în şedinţa interbancară de ieri au fost "medii", au precizat aceleaşi surse.
Pe piaţa secundară a titlurilor de stat, curba randamentelor a rămas aproape neschimbată faţă de şedinţa anterioară.
Pe pieţele externe, ieri în jurul orei 16:50, un euro era tranzacţionat la 1,1247 dolari, în depreciere cu 0,07% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au avut loc ieri, până la acea oră, între un minim de 1,1232 dolari şi un maxim de 1,1265 dolari.
Dolarul american a coborât în raport cu leul, comparativ cu şedinţa precedentă, cu 2,68 bani, fiind cotat la 3,9601 lei.
Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR a urcat la 4,0862 lei, de la 4,0708 lei, valoare anunţată anterior.
Gramul de aur a fost cotat la 171,7485 lei, în apreciere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 170,6019 lei.