Euro a urcat, ieri, faţă de leu, cu 0,54 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4687 lei/euro.
Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,463 lei/euro şi un maxim de 4,473 lei/euro, ne-au declarat surse bancare.
Volumele înregistrate în şedinţa interbancară de ieri au fost "medii", au precizat aceleaşi surse.
Pe piaţa secundară a titlurilor de stat, curba randamentelor a rămas aproape neschimbată faţă de şedinţa anterioară.
Pe pieţele externe, ieri în jurul orei 17:10, un euro era tranzacţionat la 1,1002 dolari, în apreciere cu 0,15% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au avut loc ieri, până la acea oră, între un minim de 1,0096 dolari şi un maxim de 1,1005 dolari.
Dolarul american a crescut în raport cu leul, comparativ cu şedinţa precedentă, cu 1,17 bani, fiind cotat la 4,0634 lei.
Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR a coborât la 4,089 lei, de la 4,1153 lei, valoare anunţată anterior.
Gramul de aur a fost cotat la 172,5364 lei, în apreciere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 172,3186 lei.