Criza şi lipsa comenzilor în perioa-da de vară au afectat puternic producătorul de sobe şi vase emailate "Ves" Sighişoara (simbol VESY), care a înregistrat, în primele nouă luni, pierderi de 1,37 milioane de lei, pe fondul diminuării afacerilor cu 20% faţă de perioada similară din 2008, la 24,7 milioane de lei.
De asemenea, veniturile companiei s-au diminuat cu 21%, în intervalul ianuarie - septembrie, până la 29,47 milioane lei, în timp ce cheltuielile au scăzut uşor, cifrându-se la 30,84 milioane lei.
Conducerea "VES" a rectificat în vară Bugetul de Venituri şi Cheltuieli, cifra de afaceri prevăzută pentru 2009 fiind diminuată cu 13%, la 44,2 milioane de lei, iar profitul estimat fiind convertit în pierderi de aproape 278.000 de lei.
Compania îşi bugetase iniţial pentru anul curent un profit net de 983.476 lei şi o cifră de afaceri de 50,87 milioane lei, similară celei de anul trecut.
În prezent, compania dispune de un capital social de 9,33 milioane de lei. Capitalizarea companiei se ridică la 7,6 milioane de lei, potrivit cotaţiei de 0,0815 lei/unitate, stabilită în şedinţa bursieră de ieri.
Idifta Bucur controlează 11,54% din societate, în timp ce restul de 88,45% din titluri sunt tranzacţionate liber pe bursă de către alţi acţionari.