Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat pierderi operaţionale de aproape 300.000 de lei în al treilea trimestru al anului, însă a reuşit să se menţină pe plus, raportând un profit de 1,79 de milioane de lei, potrivit informaţiilor de pe site-ul instituţiei. Mare parte din profitul raportat în trimes-trul al treilea a fost datorat câştigurilor financiare, de circa două milioane de lei, pe care Bursa le-a obţinut din dobânzi bancare.
În primele nouă luni ale anului, BVB a înregistrat un profit operaţional de 2,1 milioane de lei, comparativ cu pierderile de 0,9 milioane de lei raportate în primele trei trimestre ale anului trecut.
Reprezentanţii BVB au explicat că profitul operaţional realizat în perioada ianuarie-septembrie anul acesta a fost de 7,3 ori mai mare faţă de cât bugetase conducerea Bursei la începutul anului. Profitul net al societăţii, în primele nouă luni, a fost de 6,17 milioane de lei, cu 5,3% mai mic faţă de intervalul similar din 2009.
Afacerile societăţii au urcat, în primele trei trimestre, cu 23,7%, la 10,99 milioane de lei, pe fondul creşterii veniturilor din tarifele aplicate tranzacţiilor cu acţiuni, din vânzarea informaţiilor bursiere şi din tarife percepute emitenţilor şi participanţilor la sistemul de tranzacţionare.
În acelaşi timp, veniturile din exploatare au crescut cu 24,8%, la 11,1 milioane de lei, de la 8,89 milioane de lei, cât au fost la finele lunii septembrie 2009. Cheltuielile din exploatare au scăzut, în schimb, la 9 milioane de lei, cu 8,8% faţă de primele nouă luni din 2009.
Profitul financiar al BVB a coborât în primele nouă luni ale anului la 5 milioane de lei, de la 8,5 milioane de lei, cât a fost în perioada similară a anului trecut.