Piloţii "Lufthansa" îşi extind greva

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 octombrie 2014

Piloţii "Lufthansa" îşi extind greva

Sindicatul piloţilor companiei aeriene germane "Deutsche Lufthansa" AG - a doua ca mărime din Europa - a declanşat ieri o nouă grevă, pe fondul conflictului legat de condiţiile de pensionare, decizând să extindă măsura de protest şi astăzi.

Compania a informat că, astfel, cea mai lungă campanie grevistă din istoria sa anulează circa 1.500 de zboruri care trebuiau să se deruleze ieri şi astăzi. "Lufthansa" a anulat 1.450 de zboruri pe distanţă scurtă şi medie, ţinând la sol peste 200.000 de pasageri. Piloţii companiei au anunţat că vor fi în grevă 35 de ore, începând din 20 octombrie, de la ora 11:00 GMT, până în 21 octombrie, la ora 21:59 GMT.

"Lufthansa" le-a acordat drept de zbor altor piloţi - mai exact celor care deţin posturi manageriale -, intenţionând să asigure o treime din trafic, respectiv 700 de curse care să transporte peste 70.000 de pasageri.

Greva de astăzi vizează zborurile de cursă lungă, iar acţiunea este cea de-a noua de acest tip de la sfârşitul lunii august. Oprirea zborurilor nu afectează decât compania "Lufthansa", nu şi celelalte asociate ale grupului, precum "Swiss Air" şi "Austrian Airlines".

Sindicatul Vereinigung Cockpit, care reprezintă aproximativ 5.400 de piloţi ai companiei "Lufthansa", vrea ca managementul să păstreze o schemă care le permite piloţilor să se pensioneze anticipat la 55 de ani şi să primească 60% din salariu până ajung la vârsta normală de pensionare. Potrivit modificărilor normelor europene, piloţii pot lucra până la 65 de ani şi, drept urmare, "Lufthansa" a anunţat că regulile pentru pensionarea anticipată nu mai sunt de actualitate.

Conducerea "Lufthansa" acuză sindicatul că vrea "să oprească" reuşita economică a Germaniei. Compania a cerut "măsuri urgente" de reformă a dreptului la grevă, în timp ce un proiect de lege în materie este aşteptat în luna noiembrie.

Aproape 700 dintre cei 9.000 de piloţi din grupul "Lufthansa" lucrează la divizia "Germanwings", care operează zboruri low-cost.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb