PLASAMENTE ALTERNATIVE Brâncuşi salvează Timişoara

Trecu anul, veni anul, uşor, pe nesimţite. Şi asta chiar dacă tocmai am trecut de la un decembrie cu sufletul la gură, la un ianuarie de semi-hibernare. Pe piaţa de artă, în anul ce trecu, nici la noi şi nici afară, preţurile nu ne speriară. Scuzaţi rima intenţionată! Achiziţionarea de artă devine tot mai mult o pasiune, adică se pune mai mult accentul pe valoarea de întrebuinţare a obiectului de artă sau de colecţie şi mai puţin pe cea de investiţie. Asta îmbogăţeşte sfera culturală, oamenii vor să ştie, chiar dacă nu au bani să cumpere. Pentru asta avem evenimentele, saloane şi chiar târguri, interesul pentru cele cu tradiţie se dezvoltă, există putere să se facă altele noi.

Cel mai tare eveniment al vieţii artistice, dar ce zic artistice, culturale, a României în 2023 a fost expoziţia Brâncuşi de la Timişoara. De fapt, a fost întreaga manifestare de la Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021. Anul vechi este justificat de pandemia care a izbucnit chiar în anul în care oraşul Timişoara a fost desemnat. În principiu, se presupune că organizatorii locali, oricare ar fi fost ei, au avut timp să se pregătească. Cu certitudine, Timişoara nu era pregătită în 2021 şi poate că nici în 2022, de vreme ce nu ne-a dat pe spate nici în 2023, când nu a mai avut încotro.

Din punct de vedere plastic, Timişoara CCE se confundă cu expoziţia Brâncuşi. Dar au mai fost două expoziţii, una de Adrian Ghenie şi una Victor Brauner. Nu la fel de importante ca Brâncuşi, pentru că astfel de comparaţii sunt absurde, ci foarte importante. Expoziţia Ghenie nu a adus marile lui capodopere, sau măcar pe cele care au adunat milioanele de dolari sau de dolari Hong Kong, dar a fost una bine organizată, semnificativă. Dacă nu am fi înlocuit criteriile culturale cu cele financiare, am fi apreciat mai mult expoziţia Ghenie de la Timişoara CCE 2023.

"Victor Brauner: Invenţii şi magie", o altă expoziţie excepţională de la Timişoara, din anul ce tocmai trecu, s-a deschis la 17 februarie şi încheiat la 28 mai, cu două săptămâni înainte de aniversarea a 120 de ani de la naşterea lui Victor Brauner. Astfel, la fericitul eveniment, de Victor Brauner s-a vorbit doar în oraşul său natal, Piatra Neamţ, la Ziua Victor Brauner, summit al avangardei organizat de ani buni de scriitorul Emil Nicolae Nadler şi Comunitatea locală a Evreilor, pe care o păstoreşte. Acum s-a vorbit şi mai rotund, ca de 120 de ani, cu cercetători şi specialişti în avangardă, nume mari şi dragi, şi cu artişti contemporani care expun chiar în vechea sinagogă, cea mai veche din România, unde copilul Victor Brauner se ascundea în joacă, împreună cu prietenii săi. Nepreţuit!

Din fericire, expoziţia Victor Brauner de la Timişoara a fost adusă la Bucureşti, se bucură de toată atenţia centrală dar tot este departe de ce ar merita. Îi lipseşte "instinctul de pelerinaj la moaşte", deşi multe dintre lucrările de Victor Brauner expuse acum la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti sunt de-a dreptul legendare. În schimb, expoziţia Brâncuşi de la Timişoara CCE 2023 a stârnit acest efect, chiar şi printre intelectualii cu pretenţii. Sunt excluşi, desigur, profesioniştii, cei din muzee şi artiştii, pentru care o astfel de expoziţie e cam obligatorie.

Fenomenul de moaşte este acela în care la anumite momente suntem chemaţi imperativ într-un anumit loc pentru a vedea obiecte celebre pe care, de altfel, le putem vedea oricând în locurile lor de expunere 365,6/12/4-5/7/24. Adică tot timpul. Nu eşti de luat în seamă dacă nu ai mers la Timişoara, acum, să vezi operele lui Brâncuşi expuse ani şi decenii la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, la Palatul Jean Mihail - Muzeul de Artă din Craiova, la Centre Pompidou sau chiar prin America. Normal ar fi că, dacă te apucă vreo revelaţie, intri la numitele muzee şi le vezi. Poţi citi şi o carte, cum ni se tot cere, despre Brâncuşi, dintre cele multele apărute la noi, menite să ni-l facă vecin de bloc, un tip care, ca băiatul din Viscri, s-a scos în Occident. Chiar şi titlul expoziţiei, "Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale", este unul flasc, care încearcă acelaşi lucru, banalizarea celui apreciat enorm în Vest. În 2019, Europalia, cu România ca invitat, a propus Brâncuşi, pentru prima dată la Bruxelles, sub titlul "Brancusi. Sublimation of Form". Parcă sună altfel, nu?! Expoziţia de la BOZAR-ul Bruxelles-ului a avut peste 100 de mii de vizitatori şi a fost prelungită până în februarie 2020, când a venit pandemia.

Nu am văzut nici expoziţia de la Bruxelles, nici pe cea de la Timişoara. Dar nu din motive de vreun protest sau boicot, ci pur şi simplu nu am avut ocazia. Nu m-am mobilizat pentru că pelerinaje fac în altă parte, pe Brâncuşi îl văd de aproape fiecare dată când ajung în Craiova, la Bucureşti mai rar, că îmi este la îndemână, la Paris mă duc paşii singuri, şi la Pompidou, şi la Montparnasse. Chiar şi la Târgu Jiu trec să salut "Coloana fără sfârşit" şi mă reculeg la Masa Tăcerii, întrebându-mă cum, Dumnezeule, a putut Ace Ventura să se aşeze pe unul dintre cele 12 scaune şi să se hlizească la fotograf? Există fotografia!

Ca atare, nu mă pronunţ asupra expoziţiei, dar din câte văd, am mai văzut. Sunt, într-adevăr, opere dintre cele mai intense ale maestrului, deşi nu cred că este vreuna la care să nu vibrez. Ciudat este că nu vrem, în continuare, să îl înţelegem şi să îl apreciem pe conaţionalul nostru. Insistăm să îl legăm de acest Est, îl ţinem pe post profitor, pe superficiala scenă occidentală, de profunzimile populare de pe la noi, ne plângem că ni-l fură străinii şi ne-am da, nu ştiu ce, dar ceva doar aparent important, să înveţe Parisul să îi scrie numele cu diacritice, deşi nici noi nu o facem mereu. Nu o dată am semnalat apariţia unor pseudo-scrisori chiar în reviste serioase de observaţie culturală, în care marele sculptor relata presupuse scene de mare mitocănie, precum pregătirea unui pui la ceaun, sub privirile pofticioase ale vecinilor săi, toţi artişti importanţi, cărora românul nostru, de-al dracuʼ, nu le dădea un strop. Şi doar este lumea plină de mărturii directe care ni-l arată pe Brâncuşi ca pe un răsfăţat al scenei mondene pariziene, un artist apreciat, care nu-şi pipăia invitatele pe protuberanţe, ci îşi servea prietenii, celebri, cu şampanie, într-o atmosferă de convivialitate ce a intrat în istoria artei. Există fotografii.

Apropo, Guggenheim din fundaţia cu acelaşi nume este Solomon, faimos colecţionar de artă, creator de muzee, şi nu Peggy (Marguerite), fiica fratelui lui Solomon, Benjamin, care a murit pe Titanic, în 1912. Peggy, moştenitoarea bogată, originala, colecţionara de artă, şi nu panarama care şi-a pus-o cu Brâncuşi în speranţa că mai lasă meşterul la preţul unei "Măiestre", cum ştim cu toţii, nu-i aşa?! Femeia nu era uşă de biserică, dar nici în memorii nu scrie de vreo iubire pasională cu Brâncuşi. Şi nici ţăranul pe care îl credem noi a fi Brâncuşi nu s-a lăudat la prieteni cu aşa ceva. În citatul din Peggy Guggenheim postat chiar pe site-ul expoziţiei timişorene, alături de cele mai banale fragmente ce puteau fi selectate pentru o expoziţiei Brâncuşi, Peggy ar fi considerat că Brâncuşi era jumătate ţăran isteţ, şi pe jumătate adevărat zeu. Adică nu era prost, deşi ţăran, şi adevărat zeu, dar pe jumătate. În general, faza cu ţărănitatea lui Brâncuşi aparţine românilor, străinii, şi mai ales Peggy Guggenheim, nu cereau dosare sau CV-uri şi nici nu îl întrebau al cui este el din Hobiţa. Alături de citatul din excentrica americancă, pe site, un al doilea citat din curatoarea însăşi a expoziţiei îl scrie pe Brâncuşi cu literă mică. Altfel, în primul său citat, Brâncuşi a fost "unul dintre cei mai mari artişti români, cu opere care au fost alături de ale celor mai mari artişti din istorie". Eu persist să cred, cu frenezie şi în continuare, că Brâncuşi este unul dintre cei mai mari artişti din întreaga lume, nu numai români, şi asta nu pentru că operele sale au stat alături de cele mai mari ale celor mai mari, ci pentru că el este unul dintre cei mai mari şi operele lui la fel.

După ce se închide expoziţia de la Timişoara spunem "La revedere, la Paris!" Centre Pompidou, unde se află şi Templul lui Brâncuşi, numit profan şi Atelier, deschide, la 27 martie, o expoziţie numită simplu "Brancusi". Vom vedea operele din acest Atelier, evacuat temporar pentru o restaurare zdravănă, dar şi multe altele, de la Guggenheim, Philadelphia, Tate Modern, "frate" cu Tate Britain, tot de la Londra, şi, nu-i aşa, de la Craiova şi Bucureşti.

Nu pot încheia decât tot cu perfectul simplu. Adică să observ că evenimentul care făcu din Timişoara una dintre cele trei capitale culturale ale Europei în 2023 fu salvat de expoziţia unui oltean, gorjeanul Brâncuşi. Asta în contextul în care, de ceva timp, la Timişoara şi prin Banat se manifestă o ură paranoică şi lipicioasă împotriva oltenilor.