Politică şi asfalt

Cine credea că politica în România este ca asfaltul, s-a înşelat. Politicianul român e rezistent la căldură. Pe cît de tare fierbe mercurul în termometre, pe atît de "rece" şi "nemuritor" îşi vede de treabă maşinăria de tocat bani, oameni şi destine, impropriu numită, la noi, politică.

Partidul Social Democrat este din nou pradă întrebărilor hamletiene. A fi sau a nu fi Năs­tase se intersectează cu A fi sau a nu fi Oprescu, A fi sau a nu fi "grupul de la Cluj", deci Geoană, A fi sau a nu fi Iliescu, A fi sau a nu "este" Vanghelie şi aşa mai departe. Din aceste dileme PSD va ieşi, ca de obicei, mai întărit ca niciodată, mai ales că nu are nicio şansă să le rezolve vreodată. După ce a inventat o lege, menită mai mult să-i bage sula-n coastă lui Băsescu, decît să rezolve problema pensiilor din România, PSD-ul s-a întors la ale sale şi se agaţă de orice eveniment ca să-şi mărească vizibilitatea. Ultima găselniţă este chemarea intempestivă a ministrului de externe la comisiile parlamentare de politică externă şi apărare. Motivul invocat: reacţia neadecvată a MAE, adică moale, faţă de anunţul Moscovei privind suspendarea oficială a participării sale la Tratatul de reducere a forţelor convenţionale în Europa. Putem înţelege, fără dificultăţi, faptul că Mircea Geoană vrea să arate presei cît de bine se pricepe la politica lumii, după cum înţelegem că titularul de la Externe pare predestinat să joace rolul "victimei", al "încasatorului" sau al "ţapului ispăşitor". Dar, "indignarea" politică a PSD-ului, în această situaţie, este pur şi simplu rău plasată. Adică, ce trebuia să facă diplomaţia României la anunţul Moscovei? Să declare imediat că ne retragem şi noi din CFE? Să "înfiereze cu mînie proletară" poziţia neinternaţionalistă a tovarăşilor? Să anunţe mobilizarea generală şi masarea de trupe pe litoralul Mării Negre? Mişcarea Moscovei pe marea tablă de şah a politicii mondiale era de mult anunţată, doar data oficializării a trebuit să aştepte evoluţia de ultimă oră a evenimentelor: Putin să-şi consume concediul de odihnă la ranch-ul lui Bush, delegaţia Rusiei să cîştige organizarea Olimpiadei albe de la Soci, iar Congresul american să voteze pentru dezvoltarea sistemului anti-rachetă din Europa. Cînd toate piesele dominoului au fost aşezate la locul lor, Decretul Preşedintelui Putin a fost scos din mapa de serviciu, unde stătea semnat de mai bine de o lună, şi trecut în cea a documentelor oficial aprobate. Înainte să se îngrijoreze sau să se indigneze prea tare, oficialii români trebuie să ia în calcul că eventualul deces al CFE nu se datorează atît "tratamentelor" aplicate de Moscova, cît erorilor diplomatice masive ale ţărilor care au crezut că după ce semnează Tratatul, ratificarea poate fi "negociată" cu Moscova sau folosită ca mijloc de presiune pentru rezolvarea altor dosare. Desigur, securitatea Europei şi a Româ­niei, în particular, vor avea de suferit, prin scăderea gradului de transparenţă al unor activităţi militare ale Rusiei, precum şi prin ieşirea din constrîngerile plafoanelor de forţe care pot fi amplasate, constituite sau mobilizate de către Rusia în zona flancului sudic al Alianţei Nord Atlantice. Cît despre cine a avut interes ca acest Tratat să moară, poate că o analiză mai atentă va releva specialiştilor în politică externă ai PSD faptul că în laboratoarele şi culisele diplomaţiilor occidentale se vorbeşte de mult nu doar de caracterul caduc şi irelevant al CFE, ci chiar despre dispariţia OSCE-ului, din aceleaşi motive. Nu doar Statele Unite se află într-un proces de amplă revizuire a agendei şi a soluţiilor de securitate, ci şi Rusia, ca şi alţi mari actori internaţionali. Ieşirea din modelele create de perioada războiului rece, reconfirmate de etapa Gorbaciov şi de inerţia primului mandat Elţîn, este inevitabilă, iar consecinţele nu se vor limita la schimbări de ton ale diplomaţiei ruse, ori la scăderea gradului de bunăvoinţă în negocieri. Schimbările sunt de paradigmă!

Dacă PSD se concentrează pe extern, PNL-ul îşi vede de problemele interne. Transformat într-un agregat tot mai performant de forare, dispozitivul liberal face tunele prin subteranele ministerelor pe care le administrează. Cele mai spectaculoase rezultate par să fie înregistrate la administraţie şi interne, ministerul cheie al tuturor alegerilor, trecute şi viitoare. Ministrul David are toate şansele să-şi construiască o carieră politică solidă şi sclipitoare, dacă reuşeşte operaţiunea dislocării nucleelor dure şi adînc îngropate de "specialişti" care au condus din umbră o bună parte din politica românească post-revoluţionară. Acţionarea în judecată, de către ministru, a unora dintre figurile cheie nu de la circulaţie, ci de la informaţii, este semnul unei noi etape a războiului de cucerire a fiefurilor cheie ale administraţiei, de către PNL. O mişcare la care preşedintele Băsescu nu poate privi decît cu îngrijorare, cel puţin pînă la viitoarele alegeri. Deşi ştie bine că nu are plasă de siguranţă, PNL-ul continuă să evolueze cu siguranţă pe sîrma îngustă suspendată deasupra prăpastiei alegerilor, lăsînd impresia că progresează în măestrie, pe măsură ce îşi prelungeşte evoluţia.

Mai amorţit decît rivalii săi politici, PD-ul are dificultăţi în acomodarea agendei electorale cu cea prezidenţială. Desigur, obiectivele sunt comune, dar drumul care duce acolo nu este clar nici de o parte, nici de cealaltă, iar pierderea, fie şi de scurtă durată a contactului cu busola, poate îndepărta nava de portul speranţei.

În mod paradoxal, căldura acestui anotimp nu a moleşit politica noastră, ci dimpotrivă, îi impune un ritm sufocant. Pe cîmpul de bătălie nu se anunţă niciun armistiţiu, iar trenurile afluesc fără odihnă, din adîncime, încărcate cu muniţia ce va ieşi din gurile de foc, la vremea toamnei şi a iernii. Cam tot atunci vom avea şi o nouă olimpiadă a asflatării, căci cea începută în primăvară pare compromisă de înfocatul soare.

Să mai zică cineva că politica şi asfaltul sunt două noţiuni nepereche!