Politicienii de altădată

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 8 iunie 2021

Cătălin Avramescu

Dacă doriţi să înţelegem în ce hal am ajuns astăzi, cel mai simplu este să îi comparăm pe politicienii noştri cu aceia de altă dată. Iar când spun "noi" nu mă refer doar la noi, aici, în România, ci în general, la politicienii europeni. Credem, prea adesea, că doar noi suntem cumva blestemaţi să avem o clasă politică jalnică. Să vedem care este situaţia.

Vă propun să începem de la unul dintre cele mai controversate nume de politicieni de altădată - Enoch Powell. Demonizat de Stânga actuală, catalogat drept "rasist" şi "populist", Enoch Powell a fost autorul unui celebru (în Marea Britanie) discurs, aşa-numitul "Râuri de sânge" (Rivers of Blood), în care avertiza împotriva consecinţelor imigraţiei.

Născut într-o familie din clasa de mijloc, Enoch Powell a învăţat să citească la vârsta de trei ani. A studiat limbile clasice la Cambridge, unde a fost unul dintre cei mai străluciţi studenţi ai generaţiei sale. Se spune că la un examen la care studenţii aveau trei ore la dispoziţie pentru a produce o traducere a unui text din greaca veche, el a terminat în jumătate din timp două traduceri diferite, una în stilul lui Platon, alta în stilul lui Tucidide. (Mă întreb ce profesor universitar, astăzi, ar îndrăzni să ţină studenţii trei ore la un examen? Şi care ar fi scopul? Ce să afle mai mult decât ce ar deveni clar după trei minute?).

La 25 de ani a devenit profesor universitar. Cunoştea o mulţime de limbi, printre care urdu, galeza, rusa şi portugheza. A publicat numeroase cărţi şi articole, printre care un lexicon al lui Herodot. S-a înrolat în armată pentru a lupta împotriva Germaniei şi a fost ataşat unor unităţi de informaţii, calitate în care a ajutat la planificarea bătăliei de la El Alamein, aceea în care Rommel a fost învins.

După război s-a înscris în Partidul Conservator, fiind ales deputat în Parlamentul de la Westminster în 1950. A fost unul dintre cei mai redutabili şi mai populari politicieni conservatori până în 1968, când discursul despre "râurile de sânge" a schimbat totul.

Ajunşi în acest punct, să facem o comparaţie rapidă. Sigur, Enoch Powel era un fenomen chiar şi în timpul său. Dar viteza cu care guvernarea a fost înşfăcată de semidocţi este uluitoare. Mă uit pe lista actualilor comisari europeni. Adina Vălean a predat matematică la şcoala 143 din Bucureşti. (Cum o califică asta pentru Transporturi este un mister pentru mine). Lituanianul Valdis Dombrovskis are o diplomă în Fizică. (Cum îl califică asta pentru portofoliul "Economiei care lucrează în favoarea oamenilor" ar putea fi alt mister). Finlandeza Jutta Urpilainen a fost educatoare de grădiniţă. (Şi a ajuns comisar pentru Relaţiile Internaţionale). Slovacul Maros Sefcovic a studiat "marxism-leninism" (nu, nu este o glumă) şi a fost membru a Partidului Comunist. (Cumva, acum a ajuns vice-preşedinte al Comisiei Europene).

Comicul ajunge la apogeu atunci când aruncăm o privire la politicienii noştri. Am intrat, curios, pe pagina de internet a biroului permanent al Camerei Deputaţilor. Seres Denes (UDMR) spune că a terminat Dreptul în 1980. Habar nu am cum a reuşit, pentru că tot în CV-ul său scrie că fost învăţător până în 1977. (Drept în trei ani? În anii '70?). Alexandra Presură (PSD) a făcut Contabilitate la "Spiru Haret". (Nici nu am ce comenta aici).

Poate unul dintre cititori mă va lămuri ce să cred despre Antonio Andruşeac (AUR). Are un CV unde citesc, la Studii, despre un Master în "Teologia şi misiunea socială a Bisericii". De ce nu? Problema este că intervalul indicat este... "1995-prezent". Am pus în ghilimele pentru că aşa scrie. Adică omul a început facultatea acum 26 de ani şi nu a terminat încă master-ul? Este posibil? Sau l-a terminat după 26 de ani? Mă ciupesc şi tot nu înţeleg. Scrie că are permis categoria B. Deci ne putem baza pe ceva.

Să revenim la Enoch Powell. În 1968 a fost "aruncat din tren" de conservatori pentru că s-a opus politicii de încurajare a imigraţiei de către guvernul laburist. Mii de oameni au demonstrat în stradă în favoarea lui.

Era Powell un rasist? Nu, dar politicienii Stângii au folosit prilejul pentru a-l discredita. Powell a fost cel care a denunţat abuzurile administraţiei britanice în Kenya, din timpul revoltei Mau Mau, când zeci de mii de oameni au fost aruncaţi în lagăre de concentrare. "Nu putem avea standarde africane în Africa, standarde asiatice în Asia şi, eventual, standarde britanice la noi acasă". Powell a mai fost şi un susţinător fervent al pieţei libere, înainte ca Margaret Thatcher să devină lider al conservatorilor britanici.

Avea Powell dreptate? Să luăm doar cifrele din Londra. În 2020 numărul infracţiunilor violente raportate poliţiei era aproape dublu în comparaţie cu 2010.

Era o vreme când şi noi aveam politicieni educaţi. (Sigur, existau excepţii brutale, gen Zelea Codreanu). Distrugerea învăţământului însă ne-a adus în acest punct, unde nici nu mai avem un mecanism pentru reproducerea unei elite. Nici noi - şi, mă tem - nici alţii.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb