Premierul Victor Ponta a anunţat că i-a cerut ministrului Justiţiei să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) asupra faptului că un judecător a emis, în opinia sa, o hotărâre greşită în cazul operei lui Brâncuşi "Cuminţenia Pământului", spunând că acel judecător ar trebui să plătească, transmit surse din presă.
"Singura operă a lui Constantin Brâncuşi rămasă în România, Cuminţenia Pământului, a fost retrocedată deşi la dosar erau toate actele prin care statul era proprietar legal, iar acum, ca să nu fie vândută, trebuie să plătim 20 milioane euro. Deci, fiecare român din această ţară va da un euro, de la nou-născut la pensionar, pentru că, din punctul meu de vedere, nişte judecători sau un judecător a dat o hotărâre greşită, ori eu i-am cerut ministrului Justiţiei să sesizeze CSM şi CSM dacă constată că nu eu am dreptate, o să-mi cer scuze. Dar dacă se constată că un judecător a greşit, acel judecător trebuie să plătească", a spus Ponta la un post de televiziune.
În urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta a declarat că îşi doreşte, ca cetăţean, ca justiţia să fie mai eficientă, deoarece reprezintă un serviciu public, şi să fie responsabilă atunci când greşeşte, arătând că, deocamdată, aceasta este singura putere care nu răspunde niciodată când greşeşte.
Premierul şi-a continuat afirmaţia arătând că prin hotărâri judecătoreşti a fost retrocedată în ultimii ani o suprafaţă egală cu cea a României, Bulgariei, Ungariei şi a unei jumătăţi din Ucraina, iar statul are de plătit în următorii 20 ani mai mult decât poate produce.
El a punctat totodată că, tot printr-o decizie a justiţiei, singura operă a lui Constantin Brâncuşi din România a fost retrocedată deşi la dosar erau toate documentele care indicau că a fost cumpărată de statul român.
Ministerul Culturii a fost mandatat recent de Guvern să înceapă negocierile legate de cumpărarea sculpturii "Cuminţenia Pământului", de Constantin Brâncuşi, care este evaluată la circa 20 de milioane euro şi a fost pusă în vânzare, ministerul fiind invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune.
Opera lui Brâncuşi, care este evaluată la circa 20 de milioane de euro şi face parte dintr-o colecţie bucureşteană privată, a fost pusă în vânzare, iar Ministerul Culturii a fost invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune.
În prezent, nu a fost stabilit un preţ de pornire pentru sculptura "Cuminţenia Pământului", întrucât aceasta nu va putea fi achiziţionată în cadrul unei licitaţii clasice. Însă, la dorinţa actualilor proprietari ai sculpturii - moştenitorii arhitectului Gheorghe Romaşcu, care a cumpărat opera chiar de la Constantin Brâncuşi -, "Cuminţenia Pământului" a fost prezentată în această expoziţie privată, fiind posibilă o vânzare a acesteia, după exercitarea dreptului de preemţiune al statului român, prin intermediul Ministerului Culturii.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Theraflu în data de 01.10.2014, 09:59)
"Premierul şi-a continuat afirmaţia arătând că prin hotărâri judecătoreşti a fost retrocedată în ultimii ani o suprafaţă egală cu cea a României, Bulgariei, Ungariei şi a unei jumătăţi din Ucraina, iar statul are de plătit în următorii 20 ani mai mult decât poate produce."