Ponta: PSD negociază cu parlamentarii puterii susţinerea moţiunii de cenzură

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 27 iulie 2010

Social-democraţii au început să negocieze cu parlamentarii puterii sprijinul politic în vederea adoptării unei moţiuni de cenzură a cărei finalitate ar fi demiterea guvernului Boc.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat, ieri, după şedinţa conducerii centrale a partidului, că toate organizaţiile judeţene ale partidului au primit mandat să înceapă discuţiile cu aleşii de PD-L, UNPR sau UDMR ca să-i convingă să voteze moţiunea de cenzură.

În ceea ce priveşte demersul vicepreşedintelui Senatului, Dan Voicules­cu, de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, liderul PSD a precizat că social-democraţii nu au fost consultaţi sau informaţi în acest sens.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a precizat că din punctul de vedere al liberalilor, suspendarea preşedintelui este o ipoteză în situaţia în care s-ar constitui o nouă majoritate parlamentară căreia şeful statului i-ar refuza desemnarea unui premier.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb