Ponta: "Referendumul pentru Zona Euro, eventual în 2017 sau în 2018 dacă suntem pregătiţi tehnic"

Elena Deacu
Macroeconomie / 4 iunie 2015

Ponta: "Referendumul pentru Zona Euro, eventual în 2017 sau în 2018 dacă suntem pregătiţi tehnic"

Actualizare 12:48 Isărescu: "Adoptarea euro trebuie făcută la momentul potrivit"

România mai are paşi de parcurs până la adoptarea euro, care trebuie realizată la momentul potrivit, iar până atunci trebuie să se concentreze pe reforme structurale, dar mai ales să evite greşelile privind politicile economice, întrucât corecţiile sunt dureroase, a declarat şeful BNR, Mugur Isărescu.

" România îndeplineşte toate cele patru criterii de la Maastricht, dar marea provocare este să asigurăm stabilitatea acestora în timp. Viitoarea misiune a politicilor economice este să păstreze echilibrele macroeconomice dobândite cu atât de multe eforturi, concentrându-se pe reformele structurale", a afirmat Isărescu la conferinţa "The Regional Finance and Investment Conference for SouthEast Europe", organizată de Euromoney.

El a vorbit despre creşterea eficienţei în sectoarele energiei şi transporturilor, despre rezolvarea problemelor cu şomajul la tineri, prin reforme în educaţie. Totodată, a spus că trebuie îmbunătăţită absorbţia fondurilor europene, precum şi calitatea infrastructurii, respectiv a drumurilor.

Şeful băncii centrale a atras atenţia Guvernului că orice greşeală de politici economice va genera corecţii dureroase, cu durată în timp.

"Corecţia greşelilor de politici este dureroasă, dificil de explicat şi de înţeles de către publicul larg. Aşa că nu faceţi greşeli, pentru că a le corecta devine dureros", a punctat Isărescu.

Guvernatorul s-a referit şi la riscurile provenite din contextul geopolitic, de situaţiile din Grecia şi Ucraina, factori care pot influenţa deciziile investitorilor, prin urmare direcţia şi volumul fluxurilor de capital. Acestea ar putea determina fluctuaţii mai mari ale cursului de schimb pentru leu.

De asemenea, divergenţele în creştere dintre politicile monetare practicate de marile bănci centrale la nivel global pot influenţa dinamica fluxurilor de capital şi volatilitatea cursului de schimb.

---

Referendumul pentru intrarea în Zona Euro va fi organizat eventual în 2017 sau 2018, dacă România va fi pregătită din punct de vedere tehnic pentru un asemenea proces, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.

"Chestiunea cu referendumul nu este ideea mea, ci am văzut-o în discuţia publică, cu siguranţă însă nu se pune problema să avem acum. Să vedem, în 2017, 2018, dacă suntem pregătiţi pe partea tehnică. Va fi o decizie politică atunci", a spus Ponta.

Marţi, Ponta a anunţat că Guvernul va organiza un referendum cu privire la aderarea României la Zona Euro dacă se va impune din punct de vedere politic, precizând că termenul obiectivului rămâne 1 iulie 2019, când România va prelua preşedinţia Uniunii Europene.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "Şeful băncii centrale a atras atenţia Guvernulu" condus de unul NULU. Ce sa tragi lui Ponta decit M de la UE

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb