Posibile propuneri europene de noi reglementări privind capitalul băncilor

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 noiembrie 2019

Posibile propuneri europene de noi reglementări privind capitalul băncilor

Comisia Europeană ar putea propune până în iunie 2020 noi reglementări privind capitalul băncilor în UE, pentru a introduce o reformă care a fost acceptată pe plan global în urmă cu aproape doi ani, a afirmat ieri comisarul european pentru servicii financiare, Valdis Dombrovskis, transmite Reuters, conform Agerpres.

Potrivit unui raport al Autorităţii Bancare Europene (EBA), sistemul bancar european are nevoie de 39,7 miliarde de euro (47 miliarde de dolari) pentru a implementa noile reglementări - cunoscute sub numele de Basel III - menite să înlăture orice îndoială cu privire la soliditatea băncilor globale.

În 2017 a fost semnat un acord privind noile reglementări globale stabilite de Comitetul Basel pentru Supravegherea Bancară (BCBS), care vor întări şi mai mult reglementările internaţionale post-criză pentru bănci.

Acordul include noi limitări ale modului în care băncile estimează riscul creditelor ipotecare, ale împrumuturilor şi ale altor active în bilanţurile lor, într-un efort de a îmbunătăţi transparenţa şi situaţia bilanţurilor. Normele Basel III vizează mai ales consolidarea fondurilor proprii ale băncilor, precum şi rezervele lor de lichidităţi pentru a limita riscurile de faliment şi a evita noi crize.

Valdis Dombrovskis a precizat că Executivul comunitar vrea să facă o propunere "în trimestrul doi din 2020" pentru a introduce reglementările Basel III în legislaţia UE. El a cerut autorităţilor de reglementare din SUA şi din alte ţări importante să adopte elementele cheie ale acestor norme.

În plus, a explicat Dombrovskis, UE nu va aplica reglementările până la finalul lui 2026, conform acordului încheiat cu partenerii globali.

"Reglementările ar putea favoriza împrumuturile şi investiţiile "verzi", păstrând măsurile de prevedere necesare. La adoptarea normelor se va ţine cont de "specificul european" pentru a se evita ca cerinţele privind majorarea capitalului să nu aibă un impact negativ disproporţionat asupra anumitor activităţi şi sectoare specifice", a afirmat comisarul european pentru servicii financiare.

Industria bancară are câţiva ani la dispoziţie pentru a introduce noile reglementări.

În trecut, oficialii europeni au anunţat că sunt împotriva majorării semnificative a capitalului, apreciind că unele servicii ale băncilor vor deveni mai scumpe.

Comitetul Basel, un organism de reglementare bancară ce cuprinde aproape 30 de state, stabilise ca din 2016 să intre în vigoare noile reglementări bancare - cunoscute sub numele de Basel III.

Dar cei ce se opun noilor reglementări, în special în Europa şi Japonia, consideră că revizuirea a mers prea departe, deoarece se tem că băncile vor trebui să majoreze excesiv de mult nivelul capitalului. Autorităţile din Europa solicitau ca cerinţele de capital să fie calibrate conform riscurilor pe care şi le asumă băncile şi a modelelor lor de afaceri.

Guvernele din întreaga lume au cheltuit miliarde de dolari din banii contribuabililor pentru a salva băncile care au întâmpinat probleme după criza financiară din 2007 - 2009 şi al căror faliment ameninţa stabilitatea întregului sistem financiar global. De atunci, organismele de reglementare din G20 au încercat să găsească modalităţi pentru a evita repetarea unei astfel de situaţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb