Pradă monştrilor

Monstrul care se naşte din somnul raţiunii politice se numeşte război. Apetitul lui pentru a distruge vieţi umane, în toate sensurile, de la a le curma brusc, pînă la a le schilodi în cele mai aberante forme ale suferinţei, este insaţiabil. Ultima dată cînd a răvăşit Europa a fost nevoie de sacrificiul a mai bine de 50 de milioane de suflete pentru ca să fie întors în cuşca improvizată a unei raţiuni părtinitoare. Strîmbă, pentru că a rupt continentul în două şi a sacrificat voinţei de putere a Marelui Imperiu Roşu destinele altor cîtorva zeci de milioane de oameni. O cuşcă în care fiara a muşcat zăbrelele în fiecare zi, doar doar se va ivi o breşă. A fost aproape, foarte aproape, de cîteva ori. Suflarea ei rece a fost simţită, din plin, şi s-a numit tot război. După căderea comunismului şi începutul refacerii unităţii Europei, aproape toată lumea a fost convinsă că fiara, pur şi simplu, era prea bătrînă ca să mai poată face cuiva rău. Drept pentru care raţiunea politică a intrat în vacanţă. O vacanţă somnolentă, populată de apetitul pentru noi aventuri. Nici doi ani n-au trecut şi colţii bestiei au muşcat din liniştea păcii, chiar în Europa. Obsedaţi de experimentul "distrugerii controlate" a fostei federaţii iugoslave, politicienii spaţiului euro-atlantic nici n-au mai băgat de seamă că războiul reînviase, sub o formă diferită, desigur. Ascunzîndu-şi apetitul sub forma aparent nevinovată a unor conflicte aşa zis etnice, locale. O mie-două de morţi, ici şi colo, ce contează la experienţa Europei, care operează de mult, la nivelul milioanelor! Nici măcar n-a fost considerat un război în toată regula! Părea un soi de dresaj amuzant, excitant: ba îi mai dădeau drumul un pic să muşte, ba pocneau o dată din biciul NATO şi fiara intra la loc în cuşcă! Prima dată au pus-o în cuşca păcii de la Dayton. Pentru a linişti apele şi a salva Bosnia-Herţegovina. Apele nu s-au liniştit şi salvarea este în cea mai mare parte o ficţiune întreţinută doar de sumele uriaşe de bani pompate într-un stat fără politică, administraţie şi economie, dar cu steag şi fotoliu la ONU. A muşcat din nou în Macedonia... fiara a fost, aparent, potolită rapid cu o altă infuzie masivă de capital şi trupe. A scos capul în Kosovo. Obosiţi de atîtea exerciţii de dresaj, politicienii euro-atlantici au convenit că nu este niciun pericol dacă ar lăsa liber animalul prin ogradă. O ogradă mică, mică, abia se vede pe harta continentului. Facem în jurul ei un gard solid, de trupe, astfel încît să fim siguri că nu scapă printre uluci. Altă ficţiune statală. Exact ca într-o celebră lege a lui Murphy, pentru ca experimentul să fie considerat reuşit, trebuie să ignori mai mult de jumătate din datele reale ale situaţiei! Atît datele de drept, cît şi pe cele politice, sociale, economice. De ce este nevoie de un stat numit Kosovo? Pentru că ONU şi UE s-au săturat să fie responsabile de guvernarea locală şi nu vor să admită cu niciun chip că au greşit cînd s-au angajat să rupă o parte a teritoriului Serbiei pentru a o dona populaţiei albaneze rezidentă majoritar în această parte a unui stat recunoscut internaţional în integritatea frontierelor sale! Acesta este adevărul! Ce se va întîmpla după ce ONU şi UE îşi vor fi luat de pe cap grija cu care s-au legat singure, fără să fie cazul? Nimeni nu ştie să spună cu adevărat, în schimb visează monstruos, adică fals, împotriva raţiunii. Vom avea un semi-stat, controlat de "comunitatea internaţională", care se va integra paşnic în Europa, recunoscător pentru sprijinul pe care l-a primit pentru a se naşte pe lume! Şi pe urmă? Pe urmă.... nimic! Raţiunea poate dormi şi fără vise! Cei care se încăpăţînează, totuşi, să ţină ochii deschişi văd, însă, şi ce urmează. "Unele dintre naţiunile care se vor dezmembra sub presiunea pieţelor şi ale jocului democratic vor face să apară entităţi-pirat, zone incerte, lipsite de legi, state-pirat sau non-state. Ele vor încăpea pe mîna unor căpetenii războinice, aflate în fruntea unor bande supraînarmate, care vor controla regiuni întregi, porturi, conducte de petrol şi gaze, drumuri comerciale sau zone bogate în materii prime", o spune J. Attali în scurta sa istorie a viitorului. Iar viitorul despre care vorbeşte el a devenit contemporanul nostru. Transnistria, Kosovo, Bosnia-Herţegovina sunt doar cîteva dintre entităţile perfect adaptate pentru rolul despre care vorbesc cei care se încăpăţînează să sune clopote de alarmă la căpătîiele marilor politicieni pentru care raţiunea a ales să doarmă. Aberaţiile politice cu care a început să fie populată Europa nu vor întîrzia să resuscite alte aberaţii, ale trecutului, ale prezentului sau ale viitorului. Oricît ar putea să pară de neverosimil, Europa se pregăteşte, fără să bage de seamă, să devină teatrul unor noi războaie, care se vor derula simultan, suprapus şi interdependent. Diferite ca mod de desfăşurare de cele clausewitziene, dar la fel de eficiente în capacitatea lor de distrugere. Pacea Europei este rapid înghiţită de un vîrtej al evenimentelor, scăpate de sub control.

Cît de pregătită este România pentru a naviga în aceste mări, deja cuprinse de furtună? Fiecare este dator să răspundă, pentru că fiecare dintre noi va plăti oalele sparte ale subculturii politice care a inundat viaţa publică şi a instituţiilor politice din România, din Europa sau din America. O subcultură în care monştri născuţi de somnul raţiunii au crescut, au colţi cu care au început să rupă graniţe şi state.