Mii de oameni au îndurat cu stoicism ploaia ca să-şi poată întâlni idolii şi să prindă un loc bun la premiera mondială a ultimului film din saga celebrului vrăjitor, potrivit surselor de presă. Atât fanii cât şi actorii au fost vizibil emoţionaţi la sfârşitul seriei care a captivat imaginaţia întregii lumi.
Fanii adunaţi în Trafalgar Square au izbucnit când i-au văzut pe actorii îndrăgiţi păşind pe covorul roşu, înaintea premierei mondiale a filmului "Harry Potter şi talismanele Morţii -- Partea a doua". La fel de emoţionaţi au fost şi tinerii actori care au interpretat rolurile lui Harry, Ron şi Hermione de-a lungul anilor.
"Este un sfârşit potrivit. Mă simt bine, simt că am făcut dreptate nu numai unui film fantastic, dar şi unei serii fantastice", spune Daniel Radcliffe.
Nici J.K.Rowling, autoarea care a creat lumea magică a lui Harry Potter, nu şi-a putut struni emoţia înaintea premierei.
Seria Harry Potter a avut un succes imens în întreaga lume; primele şapte filme au adus un profit de aproape 6 miliarde şi jumătate de dolari doar din vânzarea biletelor, iar cărţile s-au vândut în peste 400 de milioane de exemplare. "Harry Potter şi Talismanele Morţii -- partea a doua" va ajunge în cinematografele de la noi pe 15 iulie.