"Rusiei trebuie să i se impună sancţiuni reale"

PREMIERUL POLONIEI: "Rusiei trebuie să i se impună sancţiuni reale"

S.B.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 2 aprilie 2022

Premierul polonez Mateusz Morawiecki face presiuni pentru o înăsprire a sancţiunilor UE care vizează Rusia, apreciind că măsurile adoptate până acum nu sunt nici pe departe suficiente, informează Agerpres.

Morawiecki s-a întâlnit sâmbătă cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, la Varşovia, la un centru de primire a refugiaţilor de război din Ucraina.

Politicianul conservator a remarcat că rata de schimb a rublei a revenit la nivelul de dinaintea invaziei ruse din Ucraina, semn că Moscova reuşeşte să evite sancţiunile.

"Aceasta înseamnă că toate măsurile economice - microeconomice, macroeconomice, financiare, bugetare şi monetare - nu au funcţionat aşa cum şi-ar fi dorit-o unii politicieni", a apreciat Morawiecki, care a atras atenţia că oficiali din unele ţări ale UE vorbesc ca şi cum relaţiile cu Rusia ar putea reveni la situaţia de dinainte de război.

Morawiecki a insistat că "nu va exista o întoarcere la normalitate" atâta vreme cât suveranitatea Ucrainei este ameninţată şi a făcut apel la "sancţiuni reale" impuse Rusiei.

În opinia lui Morawiecki, preşedintele rus Vladimir Putin "a dat foc întregii Ucraine, iar Europa încă se mai întreabă dacă este suficient (să stingă focul doar cu) un extinctor". Însă "dacă Europa dă dovadă de slăbiciune va fi umilită şi va rămâne fără apărare", a avertizat şeful executivului de la Varşovia, citat de EFE.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Polonezii astia au inebunit de frica rusilor...Daca sunteti asa de tari impuneti voi singuri sanctiuni mai puternice Rusiei si nu mai bagati batul prin gard la alte tari....Inchideti robinetul la gaze si petrol si incalziti va cu baliga de vaca si paie uscate.....Ok ?

    1. Polonezii stiu bine ce le poate pielea la rusi, au beneficiat de actiunile ocrotitoare ale rusilor de mai multe ori si de fiecare data s-a lasat cu multi morti. Este foarte bine ca au cerut si cer in continuare sanctiuni comune reale. Simularea sanctiunilor de catre state mari, asa cum a fost dupa invazia din 2014 nu a facut decat sa arate Rusiei ca poate face cate ilegalitati doreste.

      Rusia face tot ce vrea indiferent de sanctiuni!Ce sa faci cu niste indivizi din topor?Daca mai sunt si unii de Doamne ajuta,ii arunca imediat in puscarie,ii otravesc,ii ucid.V-am mai spus,rusii nu sunt sofisticati,sunt din topor,cu cine sa negociezi,pe cine sa sanctionezi?Daca vrei sa negociezi trebuie sa inghiti multa mizerie si mitocanie,sa ai foarte,foarte multa rabdare ca si cand ai avea de-a face cu cineva taman coborat din copac.

      Da-i nas lui Ivan si se suie pe divan

      Lasa ca si pe aia coborati din copac ii atinge foamea, si pe aia coborati din copac ii inmoaie daca li se taie invatul de a face pe investitorii si consumatorii prin occidentul decadent. Pot sa faca plimbari si afaceri prin China, India, Africa de Sud si alte tari prietenoase in care inca nu au descoperit minoritati asuprite de vorbitori de rusa. 

    Romania a aplicat cele mai mari sanctiuni, 4,7 miloane de euro????!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb