Premierul Tăriceanu: Cota unică se va menţine dar, probabil, vor fi majorate alte taxe

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 23 februarie 2006

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, ieri, că intenţia Guvernului este de a menţine cota unică de impozitare de 16%, însă ar putea fi majorate alte taxe, cum ar fi cea pe proprietăţi. Primul-ministru a explicat, referindu-se la aprecierile FMI, că în România nivelul veniturilor la buget se cifrează la 30-31% din PIB comparativ cu alte ţări. "Sigur că fiecare ţară are propria sa politică fiscală. Noi am mizat pe o politică care să vizeze stimularea întreprinderilor pentru crearea de locuri de muncă, stimularea întreprinderilor pentru dezvoltare şi stimularea muncii oficiale, nu la negru", a spus Tăriceanu. El a adăugat că decizia de introducere a cotei unice a fost luată pentru a nu exista tentaţia de a nu se declara veniturile. Potrivit şefului Executivului, dacă România vrea să ajungă la nivelul din ţările europene, unele taxe vor trebui corectate.

În ceea ce priveşte politica salarială, premierul a apreciat că majorările salariale trebuie să se facă în raport cu performanţa economică. Cu toate acestea, Tăriceanu a precizat că Guvernul îşi va respecta angajamentul luat în campania electorală de Alianţa D.A. de a majora în patru ani salariile funcţionarilor publici cu 60%. FMI recomandă României majorarea TVA, reconsiderarea nivelului cotei unice de impozitare şi majorarea taxelor administrative.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb