Preşedintele Chinei promite tarife mai reduse pentru importurile de maşini

D.I.
Internaţional / 11 aprilie 2018

Xi Jinping (Sursa foto: Twitter)

Xi Jinping (Sursa foto: Twitter)

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a promis ieri deschiderea în continuare a economiei şi reducerea tarifelor la importuri precum cele de automobile, într-un discurs considerat o încercare de detensionare a disputei comerciale cu Statele Unite, transmite Reuters.

În timp ce majoritatea angajamentelor sunt reiterări ale unor reforme deja anunţate, despre care companiile străine afirmă că sunt mult întârziate, comentariile preşedintelui au dus la creşterea indicilor bursieri şi a dolarului, investitorii sperând într-un compromis care să evite un război comercial.

Xi a declarat că Beijingul va mări accesul pe piaţă pentru investitorii străini, răspunzând unei plângeri majore a partenerilor comerciali, acesta fiind un subiect contencios pentru administraţia preşedintelui american Donald Trump, care a avertizat că va impune tarife de miliarde de dolari importurilor de produse chinezeşti.

Discursul preşedintelui chinez a avut loc la Forumul Boao pentru Asia, în provincia Hainan din sudul Chinei.

Trump a adoptat un discurs conciliant ca reacţie la discursul preşedintelui chinez Xi, afirmând într-o postare pe Twitter că "mulţumeşte" cuvintelor amabile ale liderului chinez referitoare la tarife şi accesul pe piaţă al producătorilor auto americani, precum şi "clarificărilor" privind proprietatea intelectuală.

"Vom face progrese mari împreună", a scris Trump.

Washingtonul acuză că firmele chineze fură secrete comerciale de la companiile americane şi le obligă să înfiinţeze companii mixte pentru a obţine tehnologia lor, problemă care se află la baza avertismentelor lui Trump legate de tarife.

Comentariile recente ale ambilor lideri par să întărească opinia că războiul comercial poate fi evitat, cu toate că nu au existat discuţii între cele două puteri economice, după anunţarea tarifelor.

Discursul lui Xi a fost aşteptat să fie unul dintre cele mai importante discursuri ale preşedintelui chinez din acest an, în care Partidul Comunist marchează a 40-a aniversare a reformelor economice şi a deschiderii începute de fostul lider Deng Xiaoping.

Xi a precizat că China va mări cât mai curând posibil limita maximă a proprietăţii străine în sectoarele auto, construcţiei de nave şi de avioane şi a reluat măsuri anunţate anterior referitoare la deschiderea sectorului financiar.

"În acest an, vom reduce considerabil tarifele pentru importurile auto şi în acelaşi timp vom reduce tarifele pentru importurile de alte produse", a afirmat Xi.

Oficialul chinez a mai subliniat că "mentalitatea războiului rece" şi aroganţa sunt depăşite şi trebuie repudiate. În discursul său nu s-a referit în mod specific la Statele Unite sau politicile comerciale ale acestora, care au fost atacate în ultimele zile de către presa chineză de stat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb