Cotaţiile aluminiului sunt în creştere pe piaţa din Londra, lăsând în urmă cel mai scăzut nivel din ultimele două săptămâni, consemnat în sesiunea anterioară, avansul de astăzi fiind generat de îngrijorările tot mai mari cu privire la livrările cu acest metal din Rusia. Aluminiul este folosit în transporturi, construcţii şi industria ambalajelor.
Conform Reuters, preţul futures al aluminiului cu livrare la trei luni a crescut cu 1,6%, la 3.395,5 dolari tona la 07.35 GMT, la Bursa Metalelor din Londra. Preţurile au atins 3.300 de dolari tona în sesiunea anterioară, cel mai scăzut nivel din 25 februarie până acum.
"Preţul aluminiului rămâne ridicat... Atacul asupra Ucrainei a fost un factor major al creşterii, deoarece lucrurile escaladează rapid, cu efecte asupra lanţurilor de aprovizionare", spune Matt Simpson, analist senior de piaţă la City Index. Acesta precizează: "Dacă preţurile rămân la niveluri ridicate, efectul negative se va resimţi asupra cererii viitoare şi a profiturilor companiilor".
Tranzacţiile cu nichel la LME sunt în continuare suspendate după ce, marţi, preţul metalului de bază a depăşit 100.000 de dolari tona.