Preţul energiei pe piaţa spot a bursei OPCOM creşte marţi cu 20%

S.A.
Companii #Energie / 9 octombrie 2017

Preţul energiei pe piaţa spot a bursei OPCOM creşte marţi cu 20%

Ţara noastră va importa electricitate toată ziua

Preţul energiei electrice pe piaţa spot (PZU) a bursei de specialitate OPCOM, cu livrare în ziua de marţi, a ajuns la 314 lei pe MWh, fiind cu aproape 20% mai mare decât preţul energiei cu livrare astăzi, potrivit datelor publicate pe site-ul operatorului pieţei, scrie Agerpres.

Vârful de preţ este de 511 lei pe MWh şi va fi atins în intervalul 20 al zilei de marţi, respectiv între orele 19:00 şi 20:00.

Preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), Ion Lungu, a declarat, pentru agenţia citată, că una dintre cauze este prognoza extrem de mică privind producţia de energie eoliană pentru ziua de marţi.

Lungu a precizat: "Mă aşteptam la cotaţii mai ridicate pentru mâine, însă nu estimam un preţ mai mare de 300 de lei pe MWh. Preţul pentru mâine, de 314 lei pe MWh, nu cred că este chiar un preţ real, cel mai probabil este cauzat de faptul că, după ce zilele trecute producţia de energie eoliană a fost foarte mare, se trece brusc la o perioadă de prognoză eoliană redusă".

Producţia de energie eoliană astăzi, la ora 15:30, era pe ultimul loc în topul surselor de generare a energiei electrice, cu doar 52 de MW, adică 0,72% din total, spre deosebire de ziua de duminică, în care energia eoliană era pe primul loc, cu 2.208 MW.

În plus, preţul a crescut şi în urma majorării consumului de energie electrică. Această creştere a consumului a venit în contextul unor zile friguroase, în care unele sisteme de încălzire centralizată nu au fost pornite, iar populaţia s-a încălzit cu echipamente electrice.

Consumul de energie astăzi, la ora 15:30, era de 7.133 MW, cu 6-7% mai mare decât la începutul săptămânii trecute.

Totodată, datele OPCOM mai arată că, marţi, ţara noastră va avea aceleaşi preţuri cu Ungaria şi că România va importa energie pe Piaţa pentru Ziua Următoare în toate intervalele orare. Cum energia electrică în pieţele cuplate curge spre zona cu preţul cel mai mare, acest lucru arată că, fără importuri, preţurile ar fi fost şi mai mari la noi, ceea ce înseamnă că, în România, costurile marginale sunt ridicate.

Astăzi, la ora 16:00, soldul import-export de energie electrică al României era pe plus, cu un import de 155 MW.

Preţurile din România şi Ungaria vor fi, marţi, cele mai mari din cele patru ţări cuplate (România, Ungaria, Slovacia şi Cehia).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9711
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4799
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8959
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.4717

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb