Preţurile petrolului au crescut cu aproximativ 2% marţi

S.B.
Materii Prime / 6 septembrie 2023

Preţurile petrolului au crescut cu aproximativ 2% marţi

Preţurile petrolului au crescut cu aproximativ 2% marţi, până la cel mai ridicat nivel din noiembrie anul trecut, după ce Arabia Saudită şi Rusia şi-au extins reducerile voluntare de producţie până la sfârşitul anului, îngrijorând investitorii cu privire la posibilele penurii în perioada de vârf a cererii de iarnă, informează news.ro.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au crescut cu 1,32 dolari, sau cu aproximativ 1,5%, la 90,32 dolari pe baril. Indicele de referinţă global, folosit pentru preţul a peste trei sferturi din petrolul tranzacţionat la nivel mondial, a urcat la 91,15 dolari pe baril în timpul tranzacţiilor, cel mai ridicat nivel din 17 noiembrie.

Contractele futures pentru ţiţeiul West Texas Intermediate (WTI) din SUA au crescut cu 1,49 dolari, sau cu aproximativ 1,7%, la 87,04 dolari pe baril, după ce a atins, de asemenea, un maxim al ultimelor 10 luni, de 88,07 de dolari.

Investitorii se aşteptau ca Arabia Saudită şi Rusia să prelungească reducerile voluntare până în octombrie, dar prelungirea cu trei luni a fost neaşteptată.

"Cu siguranţă, piaţa a fost surprinsă de agresivitatea poziţiei lor", a spus John Kilduff, partener la Again Capital LLC din New York.

Atât Arabia Saudită, cât şi Rusia au spus că vor revizui lunar reducerile de producţie şi le-ar putea modifica în funcţie de condiţiile pieţei.

"Odată cu extinderea reducerii producţiei, anticipăm un deficit pe piaţă de peste 1,5 milioane de barili pe zi în trimestrul 4", a scris analistul UBS Giovanni Staunovo, într-o notă adresată clienţilor.

UBS se aşteaptă acum ca ţiţeiul Brent să crească la 95 de dolari pe baril până la sfârşitul anului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7170
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3244
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9713
Gram de aur (XAU)Gram de aur397.9899

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb