Preţurile petrolului au urcat vineri cu aproximativ 2%

S.B.
Materii Prime / 8 iulie 2023

Preţurile petrolului au urcat vineri cu aproximativ 2%

Preţurile petrolului au urcat vineri cu aproximativ 2%, până la un maxim al ultimelor şase săptămâni, deoarece preocupările privind oferta au depăşit temerile că majorarea viitoare a dobânzilor ar putea încetini creşterea economică şi ar putea reduce cererea de petrol, informează news.ro.

Contractele futures pentru petrolul Brent au crescut cu 1,21 dolari, sau cu 1,6%, la 77,73 dolari pe baril.

Preţul ţiţeiului U.S. West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 1,23 dolari, sau cu 1,7%, la 73,03 dolari pe baril.

Ambele benchmarkuri au încheiat ziua la cele mai ridicate niveluri din 24 mai, Brent fiind în creştere cu aproximativ 4% pe ansamblul săptămânii, iar WTI cu aproximativ 3%.

În ceea ce priveşte oferta, cei mai importanţi exportatori de petrol, Arabia Saudită şi Rusia, au anunţat noi reduceri de producţie săptămâna aceasta, ceea ce a adus reducerile totale efectuate de către OPEC+, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi aliaţii săi, la aproximativ 5 milioane de barili pe zi (bpd) sau aproximativ 5% din cererea globală de petrol.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8244
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2894
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.2987

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb