Primarul New York-ului, Micheal Bloomberg, a ordonat astăzi evacuarea obligatorie a peste 250.000 de newyorkezi care locuiesc în zonele vulnerabile, după ce specialiştii au avertizat că uraganul Irene va lovi azi Carolina de Nord şi ar putea urca mâine spre New York, transmite AFP.
"Este pentru prima dată când o astfel de măsură se ia în oraş", a avertizat primarul metropolei. El a anunţat că toate mijloacele de transport public vor fi închise începând de azi, la prânz, drept măsură de precauţie. Bloomberg a sfătuit, de asemenea, locuitorii oraşului să rămână în casele lor începând de diseară, timp de 24 de ore.
Printre zonele care vor fi evacuate obligatoriu se află Coney Island, Manhattan Beach din Brooklyn, Far Rockaway şi Broad Channel din Queens, precum şi alte sectoare din Staten Island.
Ieri, anumite spitale din zonele de coastă vulnerabile au început să evacueze bolnavii şi să-i transfere spre alte unităţi medicale. De altfel, newyorkezii au început să-şi cumpere lanterne şi să facă provizii de hrană, iar alţii au ales să părăsească oraşul pentru a fi departe de pericol.
Autorităţile americane au anunţat că aeroporturile din New York vor fi închise începând de azi după-amiază (16h00 GMT), însă doar pentru zborurile care sosesc. Este vorba despre aeroporturile John F.Kennedy, La Guardia, precum şi de aeroportul Newark. Potrivit unui purtător de cuvânt, plecările sunt încă autorizate, însă majoritatea zborurilor de pe cele trei aeroporturi au fost deja anulate de companiile aeriene.