Ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a ieşit în evidenţă printr-o lichiditate de 80 milioane de lei, peste media înregistrată în acest an, de 46,52 milioane de lei, în contextul în care prin piaţa "deal" de pe segmentul alternativ ATS a avut loc un transfer în valoare de 35,35 milioane de lei, prin care s-a schimbat aproximativ 93,3% din producătorul de veşminte bisericeşti Sinatex Bucureşti (SINA).
Tranzacţia s-a încheiat la preţul de 176 lei/titlu, cu 252% peste referinţă, fiind transferate 200.908 de acţiuni SINA.
Tot vineri, a fost înregistrată în sistemul bursei oferta publică de preluare obligatorie derulată în perioada 15 - 28 februarie, prin care Hamidi Haissam a cumpărat 45.536 de acţiuni CNTE, reprezentând 50% din cele 90.795 de titluri pentru care a fost lansată operaţiunea de piaţă şi care îi lipsesc omului de afaceri pentru o deţinere integrală a producătorului de textile din Dorohoi. Oferta s-a realizat la preţul unitar de 28 lei, cu 2,94% peste cel din piaţa "regular", valoarea totală a celor 69 de schimburi realizate fiind de 1,275 milioane lei.
Brokerii de la Prime Transaction au detaliat ziua de tranzactionare de vineri astfel: "Toţi indicii au închis în scădere în ultima şedinţă a acestei săptămâni (n.r. săptămânii trecute). Variaţiile au fost cuprinse între o scădere de 0,14% pentru BETPlus şi o depreciere de 0,29% în cazul BET-FI. Valoarea tranzacţiilor a ajuns la 80,3 milioane lei, fiind cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni. Însă, aproape jumătate din valoarea tranzacţiilor de azi (n.r. vineri) a venit în urma "deal"-ului cu acţiuni Sinatex prin care a fost transferat 93% din capitalul societăţii. Din cadrul indicelui BET, remarcăm evoluţia acţiunilor Purcari Wineries (WINE), care au avansat cu 1,06%. Pe parcursul şedinţei şi componentele din sectorul bancar înregistrau creşteri de peste un procent, însă, în ultimele două ore ale zilei bursiere, avansul s-a redus în cazul Banca Transilvania (TLV), iar BRD - Groupe Societe Generale (BRD) a închis în scădere".
În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de TLV, ultima cotaţie a emitentului fiind de 1,91 lei/acţiune, în creştere cu 0,53%, în contextul unui rulaj de 23,41 milioane de lei, circa 26,25% din lichiditatea zilei.
Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile BRD, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 11,88 lei, cu 0,17% sub referinţa din şedinţa anterioară, valoarea transferată cu titlurile instituţiei bancare însumând 6,23 milioane de lei.
Acţiunile Romgaz (SNG) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 30,35 lei, în creştere cu 0,17%, pe fondul unei valori transferate de 5,12 milioane de lei.
Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile OMV Petrom (SNP), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 0,34 lei/titlu, cu o depreciere de 0,29%, în contextul unui volum de doar 2,17 milioane de lei.
Prin segmentul "deal" al pieţei principale a BVB, a avut un transfer cu titlurile Digi Communications (DIGI), la preţul de 26 lei/unitate, cu 1,89% sub referinţa din piaţa "regular", în cadrul căruia au fost schimbate 62.000 de acţiuni pentru suma totală de 1,61 milioane de lei.
Indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la bursa noastră a coborât cu 0,16%, iar indicele energetic BET-NG a încheiat ziua de vineri cu o retragere similară, de 0,15%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Altur" (ALT): +9,09%
2. "Socep" (SOCP): +5,3%
3. "Prebet" (PREB): +3,56%
4. "Patria Bank" (PBK): +3,29%
5. "Casa de Bucovina" (BCM): +2,94%
-----
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Carbochim" (CBC): -14,86%
2. "Construcţii Napoca" (NAPO): -9,87%
3. "SIF Hoteluri" (CAOR): -7,69%
4. "Condmag" (COMI): -6,67%
5. "Vrancart" (VNC): -3,93%