Prin fum de mici şi sangloturi de manele

... A mai trecut o dată pe lîngă noi prilejul de a ne ridica bucuria Primăverii la rang de trăire spirituală, colectivă. Aşa cum au făcut-o oamenii şi marile lor comunităţi, din zorii ştiuţi ai istoriei şi pînă de curînd, pînă cînd viaţa publică a lumii moderne a fost scufundată de valurile vomei ideologice secretată incontinent de politica dornică să făurească, cu orice preţ, "Omul Nou". Primăvara ni s-a mai arătat o dată, doar în chip de fost "1 Mai muncitoresc", metamorfozat de false pudori şi sensibilităţi marxisto-leninist-staliniste în "Ziua Muncii". În realitate, trăit, alături de celelalte "praznice" de peste an, doar ca o altă preabinecuvîntată crăpelniţă veselă, "naţională", de partid şi de stat.

Desigur, nuanţele şi diferenţierile sunt de rigoare! Lumea bună a parveniţilor tranziţiei trebuia să-şi etaleze ultimele achiziţii în materie de automobile de lux, de ţinute şi fiţe, de "însoţitoare/însoţitori de bord", aşa că a dat buluc "la mare", nu ca să prindă răsăritul de soare, ci ca să cadă lată din beţie, ori pe duşumelele, parchetul sau dalele de piatră nobilă ale cluburilor "de şic", ori pe nisipul generos şi ud al "Vămii". Căci, nu-i aşa, ce fel de petrecere mai e şi aia, dacă a doua zi dimineaţă eşti mai treaz ca pustnicul de la Mînăstirea Locuri Rele, la slujba de Utrenie!? De bună seamă, "media" noastră, grijulie cu propria audienţă şi cu nevrozele noastre de sezon, ne-a informat pe larg, în aceste zile, la toate jurnalele de ştiri, plus cupoanele de starea vremii, cu privire la mersul evenimentelor şi faptele remarcabile ale personajelor glossy retrase pentru petrecerile sărbătorii muncii pe răpănoasa noastră "Riviera".

Lumea subţire, (nu mitocanii, de!) s-a suit care în ce avion a nimerit şi s-a retras o zi, două, la vreo reşedinţă de pe "insule", ori de prin pădurea tropicală, departe de ochii invidioşi ai lumii şi ai presei de scandal, pentru că, la urma urmei, un grătar se poate pune oriunde şi nu s-a dărîmat încă lumea dacă dimpreună cu specialităţile de mare rafinament aduse la comandă din Franţa şi Japonia s-au rumenit şi cîţiva mici, ori cîrnăciori!

Dar, poporul? Ca de obicei, cu prilejul acestor zile, poporul a fost luat în arendă de marii binefăcători, samariteni şi filantropi ai lumii noastre politice, cu precădere cea "de stînga". Chiar dacă, strîns de grijile zilei de mîine, ca orice om, Vanghelie nu mai face risipă de mici şi bere pe sub umbrelele psd-iste, pe ici pe colo, fiecare primar, de la Bucureşti, la ultima comună a ţării, a găsit măcar un prilej de sărbătoare şi cheltuială cîmpenească. O investiţie politică generoasă şi bine plasată, căci consumatorul de mic cu bere, pe de-a moaca, ori cu discount, la zi de sărbătoare, nu uită şi nici nu iartă pe cei care i-au răpit bucuria exuberantelor manifestaţii de altădată, a parăzilor cu lozinci, care alegorice şi steaguri mîndru fluturate, cu tribune oficiale animate de cordialele zîmbete ale "tovarăşilor" şi "bravilor conducători". O tempora...!

În sfîrşit, ca în orice distribuţie standard de roluri şi poziţionări sociale în lumea post-modernă de azi, această "Zi de Sărbătoare" a trebuit să dea ochi în ochi şi cu "majoritatea mută". Tot felul de amploaiaţi fără carieră şi perspectivă, de nehotărîţi şi mofturoşi, de familişti fără rezerve bugetare, ori corporatişti rataţi de depresiile de sezon, de pierde vară şi gură cască fără para în pungă, ori de răscopţi cărora nu le mai intră nimeni, nicicum, în voie; mă rog, o armată de anonimi fără nici o strălucire, fără ideal sau aspiraţie, incapabili să înţeleagă ce va să zică aceea Primăvară, necum să se mai bucure de ea, ori de altceva, pe lumea asta.

Doar n-o să-mi spuneţi, acum, că aţi stat acasa, doar aşa, de-un pamplezir, ca să ascultaţi Anotimpurile lui Vivaldi (Primăvara!), suita cu acelaşi nume a lui Ceaikovski sau varianta lui Ravel la Rondourile de primăvară ale lui Debussy, ca să nu mai vorbesc despre Le sacre du printemps a lui Stravinsky.

Mă rog, părerea mea!