Procesul în care Dan Diaconescu este acuzat de şantaj, amânat de CAB pentru 31 octombrie

A.C.
Internaţional / 3 octombrie 2014

Curtea de Apel Bucureşti a amânat azi, pentru 31 octombrie, judecarea procesului în care Dan Diaconescu este acuzat că l-ar fi şantajat, împreună cu Dorel Pârv şi Mitruş Ghezea, pe fostul primar al comunei arădene Zărand Ion Moţ, precum şi pe omul de afaceri Paul Petru Ţârdea, transmit surse din presă.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti trebuia să înceapă astăzi judecarea dosarului în care Dan Diaconescu, Dorel Pârv şi Mitruş Ghezea, dar şi Direcţia Naţională Anticorupţie au contestat decizia din 18 decembrie 2013 a Judecătoriei Sectorului 1, prin care cei trei au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea pentru şantaj, potrivit sursei citate.

Dan Diaconescu a cerut instanţei amânarea procesului până după alegerile prezidenţiale, arătând că el este candidat şi se află în campanie electorală.

De asemenea, Mitruş Ghezea şi Dorel Pârv au cerut instanţei un nou termen de judecată, pentru a putea să îşi angajeze avocaţi.

Instanţa a admis cererile acestora şi a stabilit termenul de judecată în 31 octombrie, dar le-a atras atenţia că este singurul termen acordat în acest sens.

Judecătoria Sectorului 1 i-a condamnat, în 18 decembrie 2013, pe Dan Diaconescu şi Dorel Petru Pârv la câte trei ani de închisoare cu executarea şi pe Mitruş Ghezea la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare.

Cei trei au contestat condamnarea, iar DNA cere la Curtea de Apel Bucureşti majorarea pedepselor, motivând că sentinţa Judecătoriei Sectorului 1 "este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate prin reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor".

"Caracteristica inculpaţilor de < persoane instruite > nu convinge ca un element în favoarea acestora cât timp instrucţia superioară presupusă în sarcina lor nu a acţionat ca un element de cenzură de natură a împiedica săvârşirea infracţiunilor şi nici ca o moralitate superioară aptă să trezească în conştiinţa acestora regretul faptelor comise nici după săvârşirea acestora şi nici măcar după descoperirea lor. Din contră, acest grad de instruire a permis inculpaţilor abordarea infracţiunii de şantaj dintr-o perspectivă inedită şi anume aceea a ameninţărilor aduse părţilor vătămate prin intermediul mijloacelor mass-media", arată DNA, în motivele de apel.

În acelaşi context, anchetatorii arată că inculpaţii, sub pretextul de anchete jurnalistice, "nu au ezitat să ameninţe părţile vătămate cu divulgarea de date compromiţătoare în schimbul unor sume de bani, ferm convinşi că faptele lor nu vor face obiectul vreunei investigaţii judiciare inclusiv prin interpretarea în favoarea personală, iar nu în favoarea societăţii a principiului libertăţii presei şi a libertăţii de opinie".

Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune OTV la data faptelor, Dorel Petru Pârv, realizator de programe la OTV, administrator la SC Kundalini SRL, "recidivist postexecutoriu", şi Ghezea Mitruş, jurnalist, fost realizator de programe la OTV, fost director general al publicaţiei "Atac la persoană", au fost trimişi în judecată în octombrie 2010.

Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că în perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu l-ar fi ameninţat în mod repetat, atât în mod direct, în cadrul emisiunii "Dan Diaconescu Direct" din 21 iulie 2009, difuzată de postul de televiziune OTV, cât şi indirect, prin intermediul lui Dorel Pârv, pe primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ, pentru a-l determina să le dea suma totală de 200.000 de euro.

"Ameninţarea a constat în dezvăluirea, la postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru primar, cum ar fi invocarea faptului că ar fi corupt, că ar fi săvârşit tranzacţii ilicite cu terenuri agricole aparţinând cetăţenilor comunei, păgubindu-i pe aceştia, că are o avere importantă obţinută ilicit şi că face trafic de influenţă pe lângă unii miniştri", preciza DNA.

Ion Moţ, sub presiunea acestor ameninţări, i-ar fi dat lui Dorel Pârv suma de 30.000 euro şi 42.000 lei, "scopul fiind ca banii să ajungă, în final, la Dan Diaconescu".

De asemenea, în cursul lunii aprilie 2005, Dan Diaconescu l-ar fi ameninţat de mai multe ori, atât în mod direct, în cadrul emisiunii "Dan Diaconescu Direct" din seara zilei de 20 aprilie 2005, cât şi indirect, prin intermediul lui Ghezea Mitruş, realizatorul emisiunii "Semnal de alarmă" difuzată pe acelaşi post de televiziune, pe omul de afaceri Paul Petru Ţârdea, pentru a-l determina să-i dea suma totală de 100.000 euro, din care a primit efectiv 4.500 de euro.

"Ameninţarea a constat în difuzarea, pe postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare compromiţătoare pentru persoana şantajată, cum ar fi date despre trecutul infracţional al acesteia şi afirmaţii legate de fraudarea jocului televizat Eurotombola, organizat de societatea comercială condusă de respectivul om de afaceri, joc difuzat de un post de televiziune concurent", potrivit procurorilor DNA.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb