Producţia de miere estimată pentru 2007 nu va depăşi 10.000 de tone, în condiţiile în care, într-un an normal, poate fi de două ori mai mare, între 17.000-20.000 de tone, a declarat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACAR), Eugen Zorici. "Producţia de miere va fi foarte slabă în acest an din cauza temperaturilor extrem de ridicate. Practic, nu s-a făcut decât mierea de rapiţă şi ceva cantităţi pe floarea soarelui, în jur de 5-6 kg pe familia de albine. Mierea de salcâm şi tei lipseşte aproape cu desăvârşire din zonele tradiţionale în producerea mierii", a spus Zorici, citat de Rompres. Acesta a precizat că, deşi MADR a alocat anul acesta un sprijin financiar pentru apicultori de 20 lei/familia de albine, dacă predă cel puţin 10 kg/familie pentru procesare, 6 lei/familie pentru susţinerea achiziţionării de medicamente necesare creşterii albinelor şi 15 lei pentru repopularea în stupi - apicultorii nu pot beneficia de aceste subvenţii dacă nu au obţinut producţii care poate fi predate pentru procesare. "Apicultorii nu vor reuşi să-şi recupereze cel puţin investiţia, în acest an, care se ridică la aproximativ 50 lei pe familia de albine", a explicat Zorici.
În acest sens, apicultorii au cerut un sprijin de la MADR pentru subvenţionarea unei cantităţi de 5 kg de zahăr de familia de albine pentru a putea asigura hrana albinelor din iarnă. "Avem aproape o lună de când am cerut acest sprijin la MADR, dar până în prezent nu am primit nici un răspuns", a spus preşedintele ACAR. Cu toate acestea, reprezentantul apicultorilor afirmă că mierea autohtonă nu se va scumpi şi nici nu va lipsi de pe piaţa internă pentru că oricum rămânea doar o cantitate de numai 2.500 de tone, cea mai mare parte a producţiei, în jur de peste 7000-10.000 de tone, erau exportate pe piaţa UE în ani normali, iar restul se utiliza pentru hrana albinelor din iarnă.
Consumul anual de miere de albine în România este, în medie, de numai 100 de grame pe locuitor, de 25 de ori mai mic decât cel înregistrat în ţările Uniunii Europene, unde consumul anual se situează între la 1,5 -2,5 kg/locuitor. La ora actuală mierea autohtonă este achiziţionată de la apicultori pentru procesare la un preţ de 4 lei/kg, cea polifloră şi la 6-6,5 lei/kg - mierea salcâm, în condiţiile în care în magazine se comercializează cu preţuri aproape duble.
Potrivit preşedintelui ACAR, mierea românească va fi concurată de importurile de miere din China, care vinde kilogramul cu 55-60 cenţi. Producţia de miere din România, din ultimii doi ani, s-a ridicat în jurul valorii de 19.000 tone, numărul total de familii de albine fiind de peste 900.000. Principalele judeţe unde se regăsesc cele mai multe familii de albine sunt Vâlcea, Mureş, Arad şi Bihor. Apicultorii au la dispoziţie circa 12 milioane ei din fondurile europene, în perioada 2007-2013, pentru proiecte de dezvolare a sectorului.
În prezent în România sunt înregistraţi la nivel naţional circa 35.000 de apicultori.