PROGNOZĂ APIA Numărul maşinilor electrice îl va depăşi pe cel al full hibridelor în 2023

G.M.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 3 februarie 2023

Numărul maşinilor electrice îl va depăşi pe cel al full hibridelor în 2023

Piaţa românească a avut anul trecut o evoluţie impresionantă în domeniul electrificării, având una din cele mai accelerate rate de creştere a numărului maşinilor electrice înmatriculate, au afirmat, ieri, reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile . "Pentru 2023, APIA prognozează că acest fenomen va continua în acelaşi ritm, ceea ce va conduce la o pondere semnificativă - 14% - la sfârşitul acestui an, ceea ce înseamnă că, pentru prima dată în istoria pieţii româneşti, maşinile electrice le vor depăşi pe cele full hibride. Dieselul va continua panta descrescătoare, ajung la numai 10% din piaţă. La nivel naţional, piaţa României va înregistra în 2023 o creştere de 10,8%, iar cea de autoturisme de 10%. Chiar şi după doi ani de creştere - 2021, 2022 - urmaţi de un 2023 bun, piaţa va rămâne sub nivelul din 2019 şi chiar sub nivelul din 2018", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Dan Vardie, preşedintele APIA.

Conform analizei efectuate de APIA, autoturismele "electrificate" vor avea o creştere de 46,8%, realizând o cotă de piaţă de 28,9%. Vehiculele comerciale uşoare şi minibusele vor înregistra o creştere de 20,1% faţă de anul 2022, iar pentru vehiculele grele şi autobuze este preconizată o creştere cu 5,1%. În privinţa autoturismelor, APIA susţie că acestea vor reprezenta aproximativ 84% din totalul înmatriculărilor (168.370 unităţi), cu un volum de aproximativ 140.750 unităţi în 2023, în creştere cu 10% faţă de volumul anului 2022.

În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV va menţine prima poziţie, cu o cotă de 43,9%, în creştere cu 1,2% faţă de 2022. În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, pentru 2023, APIA estimează că motorizările pe benzină vor înregistra o creştere de 4,1% faţă de anul 2022, ajungând, astfel, la o pondere de 61%. În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea vor înregistra o scădere de 20,2% faţă de 2022 şi vor deţine o cotă de piaţă de numai 10%. Pe de altă parte, autoturismele "electrificate", respectiv cele electrice (100% electrice şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), vor ajunge să deţină, în 2023, o cotă de piaţă de 28,9%. În acest context, cota de piaţă a maşinilor electrificate, înmatriculate în România, o să fie la finalul anului curent cu 18,9% mai mare decât cea a autoturismelor diesel, respectiv cu aproximativ 26.600 unităţi mai mult. Din această analiză se estimează că în anul 2023, vor fi înmatriculate de două ori mai multe autoturisme electrificate faţă de cele cu motorizare diesel. Autoturismele full electrice vor deţine o cotă de piaţă de 14% în anul 2023 faţă de anul 2022 când reprezentau doar 9,1% din piaţa de autoturisme.

Analizând evoluţia autoturismelor cu tracţiune integrală (4x4) în anul 2022 dar şi în ultimii 5 ani, studiul APIA arată că acestea vor deţine în 2023 o cotă de piaţă de 23,5%, în creştere cu 2,2% faţă de anul trecut.

În ceea ce priveşte autovehiculele comerciale grele şi autobuzele electrificate, membrii APIA susţin că înmatricularea acestora va cunoaşte un plus de 308% faţă de anul trecut, adică de la 202 unităţi înmaticulate în 2022, se aşteaptă ca în 2023 să fie înmatriculate 825 de astfel de vehicule.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb