Programe de un leu pentru tineri

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 11 februarie 2019

Programe de un leu pentru tineri

Activităţile pentru tineret sunt în pericol conform Consiliul Tineretului din România (CTR) şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), care atrag atenţia că bugetul pentru 2019 prevede o scădere drastică a principalelor programe ale Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS).

Cele două organizaţii au cerut o alocare de cel puţin 10 euro/ tânăr în 2019, faţă de actuala alocare, mai mică de un leu pentru fiecare tânăr, mai puţin chiar decât în 2018: "Bugetul alocat pentru acţiuni de tineret la nivelul MTS ar urma să scadă, în 2019, la mai puţin de 1 leu pe tânăr pe an, după ce în 2018 a fost de 1,49 lei, echivalentul unui covrig. Acest buget include sumele pentru concursurile de proiecte de tineret organizate de MTS atât la nivel central, cât şi la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, precum şi proiectele proprii şi în parteneriat ale acestui minister şi ale instituţiilor aflate în subordinea sa. Ameninţat de scădere este şi bugetul pentru susţinerea centrelor de tineret, care ar urma să fie redus, de asemenea, cu peste o treime. Singura creştere este planificată pentru inves­tiţii în centrele de agrement". O scădere semnificativă, cu peste 50%, este prevăzută şi în bugetul pentru tabere, inclusiv taberele studenţeşti. De asemenea, având în vedere că în metodologia pusă în dezbatere publică apare creşterea alocaţiei de cazare, de la 60 de lei la 120 lei, pentru Programul Naţional "Tabere Studenţeşti", suma totală alocată per zi ajunge la 160 de lei, faţă de 100 de lei, cum a fost în anii anteriori. Potrivit semnatarilor documentului, creşterea costurilor ar putea genera o scădere şi mai mare a numărului de beneficiari, care în urma solicitărilor ANOSR, şi răspunsul MTS prin OMTS nr. 290/2018, a crescut de la 6.000 la 10.000 de locuri în anul anterior. "Păstrarea acestui număr de potenţiali beneficiari ai Programului Naţional "Tabere Studenţeşti" ar arăta interesul acordat de MTS studenţilor, ar încuraja performanţa acestora şi ar reduce o parte din inechităţile so­cio-economice exis­tente", mai spun semnatarii documentului.

Mihai Dragoş, pre­şedintele Consiliului Tineretului din România a ţinut să semnaleze gravitatea situaţiei: "Dacă adunăm bugetele a cinci-şase primării mai interesate de susţinerea acţiunilor de tineret, depăşim bugetul alocat de Guvernul României cu aceas­tă destinaţie, prin Ministerul Tineretului şi Sportului. Din păcate, tinerii care au norocul să trăiască în astfel de localităţi sunt pu­ţini, iar ceilalţi au nevoie de susţinere guvernamentală. Fondurile europene disponibile pentru proiecte de tineret prin Erasmus+ şi Corpul European de Solidaritate sunt mult mai mari decât cele alocate de Guvern, deşi tineretul nu este în competenţa Uniunii Europene, ci a statelor membre. Noi am cerut 10 euro/tânăr/an pentru tot bugetul de tineret al MTS, inclusiv proiecte de tineret, centre de tineret, baze de agrement, cercetări sociale de profil, tabere şi alte cheltuieli. La proiecte de tineret, nu cerem nici măcar de 1 euro/tânăr/an. Este un minimum pentru a le da tinerilor o şansă să se implice în dezvoltarea comunităţilor lor, pentru a învăţa să se or­ganizeze, să gestioneze un buget, să lucreze în echipă, să îşi facă prieteni şi să simtă că au, mai mult decât acum, o şansă la o viaţă mai bună în propria ţară".

Anul trecut, Consiliul Tineretului din România arăta că doar 1,97% din tinerii din ţara noastră au acces la un centru finanţat de MTS. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb