Proiect de lege: Acţiuni "Proprietatea" pentru cei expropriaţi prin naţionalizare

George Bănciulea
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 10 mai 2005

Foştii proprietari ai caselor şi terenurilor preluate abuziv de către regimul comunist (naţionalizare) şi care nu pot fi restituite în natură, vor primi acţiuni la Fondul "Proprietatea", a declarat, ieri, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, făcînd referire la proiectul de lege elaborat în acest sens. Domnia sa a participat, alături de preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Gabriel Zbîrcea, şi alţi reprezentanţi ai unor instituţii, la dezbaterea publică intitulată "Legile proprietăţii pentru o Românie europeană". Cei prezenţi la eveniment au prezentat cele patru proiecte de lege privind prorietatea, pentru care Guvernul vrea să-şi asume responsabilitatea. Unul dintre aceste proiecte stabileşte modul în care va fi efectuată despăgubirea în cazul imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite. Astfel, Bogdan Olteanu a declarat că foştii proprietari vor primi în compensare acţiuni la Fondul "Proprietatea", acestea urmînd să fie cotate la Bursa de Valori Bucureşti şi la burse din străinătate. La constituire, Fondul va fi alimentat cu următoarele tipuri de active: acţiuni deţinute de AVAS, Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT) şi Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologia Informaţiilor, la diverse societăţi comerciale. Pe lîngă acestea vor fi adăugate şi creanţe deţinute de statul român în străinătate. Valoarea nominală a unei acţiuni va fi stabilită pe baza valorii de tranzacţionare a titlurilor deţinute de stat.

De asemenea, titlurile de plată a despăgubirilor pot fi transmise prin succesiune sau pot fi concesionate. Potrivit proiectului de lege, veniturile aferente acţiunilor nu vor fi impozitate, dar acest lucru este valabil doar pentru posesorii iniţiali şi succesorii legali. În cazul în care acţiunile "Proprietatea" sînt cumpărate la Bursă, noul posesor va plăti impozit.

Catolicii primesc bisericile înapoi

Un alt proiect de lege vizează bunurile imobile care au aparţinut cultelor religioase din ţara noastră. Bogdan Olteanu a declarat că mai sînt încă destule imobile aflate în prorietatea statului şi că acestea vor fi retrocedate. Cît priveşte bisericile revendicate de greco-catolici şi care aparţin acum bisericii ortodoxe, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul a spus că situaţia trebuie rezolvată constituţional.

În cazul imobilelor şi terenurilor care pot fi retrocedate, termenul de restituire va fi diferit în funcţie de destinaţia actuală a imobilului. Dacă în locaţia respectivă funcţionează acum o ambasadă sau un sediu de partid, atunci clădirea va fi restituită în termen de un an. O situaţie aparte va fi în cazul imobilelor unde îşi desfăşoară activitatea şcoli sau spitale. Termenul de restituire va fi, în aceste cazuri, de cinci ani. Bogdan Olteanu a declarat că pînă în prezent au fost înregistrate 128.000 de cereri de restituire, dintre care 50.000 de solicitări în natură şi 50.000 pentru despăgubiri. Restul de 28.000 nu au făcut obiectul legii, fiind respinse.

În schimb, nu vor fi retrocedate casele cumpărate de foştii chiriaşi în baza legii 112/1995. În locul acestor imobile, statul va oferi foştilor proprietari acţiuni "Proprietatea".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb