Protecţia consumatorilor

13 octombrie 2020
''Şcoală fără mască!''

ASOCIAŢIA PRO CONSUMATORI:''Şcoală fără mască!''

G.U.Miscellanea / 17 septembrie 2020

Asociaţia Pro Consumatori, organizaţie de utilitate publică, membră a Organizaţiei Europene a Consumatorilor (BEUC), cu o activitate neîntreruptă de peste 30 de ani în domeniul apărării drepturilor şi intereselor economice ale consumatorilor analizează structura de coordonare la nivel naţional pentru apărarea dreptului la o educaţie în condiţii de normalitate şi eficienţă pentru cei peste 2,5 milioane de elevi, astfel încât copiii acestei ţări să beneficieze de un învăţământ orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive şi capacităţi volitive.

Beneficii de 3,5 milioane euro pentru consumatorii care au negociat cu băncile prin CSALB Peste 1.500 de negocieri

LA 5 ANI DE LA ÎNFIINŢAREA CENTRULUI DE SOLUŢIONARE ALTERNATIVĂ A LITIGIILOR BANCAREBeneficii de 3,5 milioane euro pentru consumatorii care au negociat cu băncile prin CSALB Peste 1.500 de negocieri

A.P.Comunicate de presă / 10 septembrie 2020

Peste 1.500 de negocieri între consumatori și bănci/IFN-uri s-au derulat de la 1 martie 2016 prin Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), dintre care 1.300 au fost încheiate cu acordul părților, arată un comunicat de presă. Acesta precizează că beneficiile obţinute de consumatori în urma acestor negocieri s-au ridicat la 3,5 milioane de euro.

ANPC a închis mai multe cluburi exclusiviste din Mamaia

ANPC a închis mai multe cluburi exclusiviste din Mamaia

A.P.Miscellanea / 29 iulie 2020

Condiţiile din bucătăriile cluburilor "de fiţe" trebuie să fie la standarde foarte ridicate, însă, uneori, controalele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au descoperit lucruri şocante în aceste locuri, a declarat, marţi seara, directorul general al ANPC, scrie Newsweek.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
ANPC: amenzi de 145.000 de lei, în judeţul Călăraşi

ANPC: amenzi de 145.000 de lei, în judeţul Călăraşi

S.B.Miscellanea / 24 mai 2020

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat 17 sancţiuni contravenţionale, din care 15 amenzi în valoare de 145.000 de lei şi două avertismente, în urma verificărilor realizate în judeţul Călăraşi, a anunţat...

ANPC, în control la comercianţii din Constanţa

ANPC, în control la comercianţii din Constanţa

G.U.Miscellanea / 23 mai 2020

18 operatori economici şi 3 producători individuali de produse lactate au fost controlaţi. Până în acest moment, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, din care 2 amenzi în valoare de 14.000 de lei şi 4 avertismente, urmând ca, în cazul a...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo