Protecţie şi disponibilizări pentru minerii de la "Remin" Baia Mare

Ziarul BURSA #Companii #Industrie Extractivă / 17 ianuarie 2006

Compania Naţională Minieră Remin din Baia Mare se află într-o situaţie fericită, comparativ cu alte unităţi miniere din ţară, deoarece a făcut anual mici investiţii în echipamente de protecţie şi tehnologii de lucru viabile, a declarat, ieri directorul general al Companiei Naţionale Miniere Remin Baia Mare, ing. Vasile Pintea.

"Încercăm să avem o siguranţă eficientă a locurilor de muncă. Restructurarea mineritului nu înseamnă şi reducerea cheltuielilor în echipamente de protecţie", a spus Vasile Pintea, precizînd că minele Companiei Remin sînt la fel de periculoase ca alte exploatări miniere, dar s-a încercat diminuarea pericolului accidentelor prin respectarea procedurilor tehnologice şi a normelor de securitate. "În anul 2005, pe companie au fost înregistrate trei accidente mortale, toate din cauza neres-pectării siguranţei la locul de muncă", a precizat directorul general al Companiei Naţionale Miniere Remin din Baia Mare, citat de Rompres. La rîndul lor, cele două sindicate din cadrul Remin, Uniunea Sindicală Minieră Nordmin şi Uniunea Sindicală Minieră Maramureş, declară că investiţiile în echipament de protecţie şi tehnologii de lucru sînt modeste, dar mult mai eficiente faţă de alte companii miniere româneşti. Reducerea subvenţiei pentru minerit duce implicit şi la scăderea cheltuielilor în sisteme de protecţie şi tehnologii. Minele Reminului funcţionează, deocamdată mulţumitor. Ar trebui mai multe fonduri pentru lemnul necesar muncii din subteran şi în sistemele de aeraj. Faţă de alte mine, în cele de exploatare a minereurilor neferoase există riscul îmbolnăvirii de silicoză, boală ce în timp afectează sistemul respirator. Accidentele de muncă sînt mai rare la Remin, deoarece se pune un mare accent pe protecţia şi siguranţa minerului, a declarat vicepreşedintele Uniunii Sindicale Miniere Nordmin Maramureş, ing. Vasile Leş, precizînd că sindicatele din compania Remin Baia Mare sînt de acord cu programul de restructurare , însă au solicitat conducerii companiei şi administraţiei judeţene să identifice împreună modalităţi de păstrare în lucru a minelor bogate în zăcăminte neferoase.

Pe această temă, prefectul judeţului Maramureş, Gyongike Bondi, consideră că două sau trei mine ar putea să-şi continue activitatea şi după anul 2007, cînd va dispărea subvenţia din minerit. "Anul acesta vom beneficia de consultanţă de specialitate din partea unei companii britanice care a avut un succes deosebit în Anglia într-un program ase-mă-nător cu cel care se va desfăşura în Maramureş. Ne vom implica în proiectul de conservare şi salvarea a comunităţilor miniere profitabile împreună cu sindicatele şi compania Remin", a afirmat prefectul Maramureşului, Gyongike Bondi.

Din cei 3.330 mineri ai companiei , anul acesta vor fi disponibilizaţi 500. În anul 2005 au mai plecat 1.000 de salariaţi care au beneficiat de salarii compensatorii în sumă de 150 milioane lei fiecare. Geologii din cadrul companiei Remin cred că mai există resurse minerale sub formă de cupru, plumb, aur, argint şi wolfram ce ar mai putea fi exploatate încă 50 de ani. Compania Naţională Minieră Remin din Baia Mare deţine în administraţie 10 mine în judeţele Satu Mare, Sălaj, Bistriţa Năsăud şi Suceava unde lucrează 3.330 de salariaţi. Peste 80 % dintre aceştia lucrează în subteran şi alţi 20% în flotaţiile de prelucrare şi tratare a minereurilor neferoase.

Încă 85 de mineri de la Mina Anina solicită să fie disponibilizaţi

Un număr de 85 de mineri de la Exploatarea Minieră Anina au solicitat să fie disponibilizaţi prin Ordonanţă de urgenţă, pentru a beneficia de salarii compensatorii. Ei au început să-şi întocmească deja documentele necesare pentru a intra în şomaj. Aceştia se alătură celor 292 de mineri aflaţi deja pe liste şi care urmează să intre în şomaj începînd cu data de 20 ianuarie. După cum afirmă Ioan Stamin Purcariu, consilierul ministrului economiei şi comerţului pe probleme de minerit, se aşteaptă ca numărul minerilor care solicită trecerea în şomaj să crească.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb