PSA va rechema preventiv în service 97.000 de autoturisme

F.A
Companii #Auto / 1 februarie 2010

Grupul francez PSA a anunţat astăzi că va "rechema preventiv în service" 97.000 de autoturisme din Europa, modele Peugeot 107 şi Citroen C1 produse într-o uzină comună cu Toyota, după ce constructorul japonez a rechemat milioane de maşini pentru probleme la pedala de acceleraţie, scrie AFP, potrivit NewsIn.

"Cele mai importante volume de vânzări sunt în ţările mari", a declarat un purtător de cuvânt al grupului PSA, menţionând Germania, Marea Britanie, Italia şi Spania. În Franţa, sunt vizate 15.400 de autoturisme.

Sâmbătă, un purtător de cuvânt al grupului francez a anunţat că PSA va demara, preventiv, "o campanie de rechemare în service pentru autoturismele ce ar putea avea aceeaşi problemă a pedalei de acceleraţie" ca şi Toyota, şi a precizat o cifră de circa 100.000 de autoturisme, sau 10% din totalul modelelor C1 şi 107 vândute în Europa.

Măsura vizează autoturismele Peugeot 107 şi Citroen C1 produse între februarie 2005 şi august 2009 în uzina din Kolin, Cehia. Însă numai o parte a producţiei va fi rechemată, pentru că elementele diferă de la versiunea pe benzină la cea diesel.

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5295
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2969
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8826
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.1929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb