Cuprins de euforia dată de cei aproape 150.000 de oameni aduşi sâmbăta trecută la mitingul din Piaţa Victoriei, liderul PSD, Liviu Dragnea, pare dispus să treacă peste orice regulă democratică, din dorinţa de a-şi vedea pielea salvată sau spatele acoperit.
Astfel că, în cadrul unui interviu televizat, Liviu Dragnea a declarat că nu este exclus ca modificările la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală discutate în Comisia Iordache să fie aprobate în această vară, prin ordonanţă de urgenţă, de către Guvernul Dăncilă.
Liviu Dragnea a declarat: "O să ne gândim. E de luat în seamă, pentru că chiar astăzi mă gândeam - tot ce am aprobat în Parlament, tot ce am aprobat important, vorbim de legile care susţin şi fac parte din programul de guvernare, legile care sunt pe zona de jus-tiţie şi alte legi care sunt dorite şi pe care le adoptăm, domnule, le-au întârziat, într-o veselie. Ba atacă Iohannis sau atacă PNL, USR. Vine de la Curte, iar atacă, respinge Curtea, ajunge la Iohannis, atacă iar, cu toate că ştie că nu mai poate, dar atacă să treacă timpul şi după aia probabil că o să le întoarcă la Parlament, să zică: domnule, articolul ăsta îl vreau aşa şi nu invers. O să vorbim săptămâna asta, o să vorbesc şi cu domnul Tăriceanu, şi cu doamna prim-ministru, şi cu domnul Toader şi să vedem, să facem o discuţie aşezată, pentru că e clar, pe codurile penale vor ataca, va fi vacanţă parlamentară. Noi o să facem sesiune extraordinară, dar o să facem, iar atacă, şi o să ne gândim serios, un calendar posibil pe masă".
Dragnea îşi justifică demersul şi prin faptul că, în vremea foştilor miniştri ai justiţiei Monica Macovei şi Raluca Prună, legislaţia penală a fost modificată prin ordonanţe de urgenţă. Mai exact, Raluca Prună a participat la şedinţa guvernului condus de Dacian Cioloş când a fost dată OUG 18/2016, prin care s-au adus modificări codului de procedură penală şi legii de organizare judiciară.
Iar Monica Macovei a fost promotoarea mai multor ordonanţe de urgenţă, între anii 2005-2007. Unele dintre ele au fost declarate neconstituţionale de CCR. Prin acele acte normative, Monica Macovei a urmărit modificarea codului penal şi de procedură penală, precum şi înfiinţarea unor noi instituţii cu atribuţii în domeniul dreptului penal.
Despre un astfel de demers a vorbit ieri şi liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu: "Orice e posibil. Dacă o să observăm că există o rea-voinţă manifestă în această privinţă şi din partea opoziţiei, sigur că există şi această soluţie, care a mai fost utilizată după cum ştiţi şi de guvernul anterior, condus de domnul Cioloş. Nu ar fi o noutate absolută, şi chiar dacă unii sunt deranjaţi de o astfel de soluţie, trebuie să ştie că avem instrumente legale la îndemână, pe care sigur, în situaţii extreme, le putem folosi. Noi am preferat, după cum vedeţi, calea dezbaterii parlamentare, dar dacă dezbaterea parlamentară este împiedicată, atunci sigur, va trebui să ne gândim şi la alte soluţii".
• Noua "OUG 13", pregătită declarativ din aprilie
Declaraţia dată duminică seara de către Liviu Dragnea vine în contradicţiile cu afirmaţiile sale precedente referitoare la acelaşi subiect.
Astfel, în 30 ianuarie 2018, şeful Camerei Deputaţilor afirma că nu exis-tă varianta ca modifiarea codurilor penale să fie făcută prin ordonanţă de urgenţă.
"N-am auzit nici vorbă, nu cred. E vorba de implementarea unei directive europene, care se pare că e obligatorie pentru România, de implementare a deciziilor CEDO şi a deciziilor Curţii Constituţionale, în Parlament. Eu nu am auzit de vreo intenţie a doamnei prim-ministru de a adopta vreo ordonanţă în sensul acesta. Nu cred. Nu s-a vorbi de aşa ceva, sunt numai petarde", a declarat Liviu Dragnea la sfârşitul lunii ianuarie.
Această declaraţie a fost reluată sub o altă formă la jumătatea lunii aprilie 2018, imediat după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.
"Guvernul nu are în intenţie să adopte ordonanţe de urgenţă pe modificarea Codurilor Penale. Această procedură începe în Parlament, într-o dezbatere largă. Sunt sigur că va fi la fel cu legile justiţiei - şi cu muzică, şi cu antren, şi cu tot ce este nevoie. Ministrul Justiţiei nu a spus niciodată că Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă. A spus că, dacă va fi cazul, ei sunt pregătiţi. Deci nu", a declarat preşedintele PSD, Liviu Drag-nea în 16 aprilie 2018.
Curios este că Liviu Dragnea se referă doar la modificările făcute prin OUG pe vremea miniştrilor Monica Macovei şi Raluca Prună, dar uită să menţioneze că, la începutul anului 2014, pe vremea guvernului condus de social-democratul Victor Ponta, când ministru al Justiţiei era Robert Cazanciuc, Codul de Procedură Penală a fost modificat printr-o ordonanţă de urgenţă.
Aşadar, pentru vacanţa parlamentară, coaliţia PSD-ALDE pregăteşte o nouă "OUG 13", prin care să pună în aplicare modificările aduse Codului Penal şi Codului de Procedură Penală de către Comisia Iordache.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Ionescu în data de 12.06.2018, 07:05)
Românii uită. Că așa sunt ei. Iar dovada este dată de participanții la mitingul PSD. Și pentru că uită se vor trezi în brațe cu bomba fierbinte construită din modificările la legislația penală menite să îi scape de răspundere pe politicienii corupți ai României.