Rata absenteismului în România, adică proporţia zilelor de absenţă din totalul zilelor lucrătoare dintr-un an, a fost de 2,2% în 2015, potrivit studiului PwC Saratoga, în uşoară scădere faţă de 2014, atunci când a fost de 2,4%.
Aceasta s-a tradus într-un cost de 703 Euro per angajat la nivelul pieţei generale, costul absenteismului fiind mai scăzut în retail (440 Euro pe an per angajat) şi mai mare în sectorul farmaceutic (1.132 Euro per angajat), proporţional cu remuneraţia medie a personalului din fiecare sector.
"Rata absenteismului din România, care include absenţele nemotivate, cât şi pe cele din motive medicale, este similară cu cea din ţările din regiune. Cu toate acestea, absenteismul continuă să genereze costuri semnificative pentru organizaţii. În acest context, devine din ce in ce mai importantă explorarea de către angajatori a cauzelor acestuia, prin practici specifice de resurse umane (de exemplu, prin studii periodice de satisfacţie a angajatilor), precum şi prin dezvoltarea de programe ţinite de combatere a absenteismului (de exemplu, programe de motivare sau programe care vizează starea de sănătate a angajaţilor", a declarat Horaţiu Cocheci, Senior Manager, Liderul Echipei de Servicii de Consultanţă în Resurse Umane, PwC România.
"Rentabilitatea capitalului uman (exprimată prin numărul de unităţi monetare generate de un angajat pentru fiecare unitate monetară investită de companie în remuneraţia sa) se menţine la acelaşi nivel cu cel din anul precedent (1,30). Cu toate acestea, studiul reflectă o creştere a rentabilităţii in sectoarele Retail şi Producţie Industrială, pe fondul unei performanţe financiare mai bune a companiilor participante (i.e. creşterea veniturilor). Pe de altă parte, sectoarele Bancar şi Farmaceutic s-au confruntat cu o scădere a rentabilităţii forţei de muncă, pe fondul unei creşteri mai accelerate a costurilor în raport cu veniturile", arată studiul citat.
Conform sursei amintite, investiţia financiară în programele de dezvoltare a angajaţilor, un alt capitol analizat în studiu, a crescut cu aproape 50% faţă de anul precedent , deşi numărul orelor dedicate acestor programe a rămas constant (17 - 18 ore per angajat per an).
Cele mai multe ore de training per angajat au fost raportate de bănci, în vreme ce investiţiile cele mai mari în astfel de programe au fost făcute de companiile din sectorul farmaceutic (peste 1000 de Euro per angajat).
"Asistăm la o regândire a programelor de training şi dezvoltare, companiile preferând să investească în programe mai scumpe, dar cu o rentabilitate mai mare pe termen lung. Astfel, încep să se folosească tot mai mult programe de tip "train the trainer", care presupun pregătirea angajaţilor proprii pentru livrarea ulterioară a trainingurilor in organizaţie. De asemenea, am observat o orientare tot mai accentuată către programe de dezvoltare profesională şi personală (de tipul coaching sau mentoring), care presupun, de cele mai multe ori, costuri mai mari comparativ cu programele clasice de training" a precizat Nicoleta Dumitru, Manager, Servicii de Consultanţă în Resurse Umane, PwC România.
Studiul PwC Saratoga Romania 2015 prezintă date exhaustive referitoare la indicatori ai capitalului uman pe baza datelor colectate de la 64 de companii participante din cinci sectoare economice (industria farmaceutică, producţie industrială, retail, bănci şi leasing financiar).