• "Probabil companiile mari vor beneficia mai puţin de noua legislaţie, din cauza costurilor şi a perioadelor semnificative necesare auditării rezultatelor trimestriale", arată Diaconu
Noua lege ce dă posibilitatea companiilor să distribuie dividende trimestrial, va fi primită bine de către mediul de afaceri, pentru că rezolvă două probleme pe care societăţile şi asociaţii (acţionarii) lor le aveau frecvent - imposibilitatea de a distribui dividende în timpul anului şi de a distribui sumele acumulate în rezerve, estimează Radu Diaconu, Associate Partner la EY Law.
"Distribuirea elementelor de capitaluri proprii (capital social, profituri, rezerve, prime etc.) este tratată succint şi relativ rudimentar de legislaţia noastră, principiul de bază fiind că distribuirile către asociaţi nu se pot face decât în condiţii stabilite strict de lege. Nerespectarea acestor reguli este considerată infracţiune. Intenţia legii, anume împiedicarea extragerii abuzive a fondurilor societăţii de către asociaţi este, în esenţă, corectă. Pe de altă parte, orice societate există ca să producă profit pentru asociaţi, prin urmare se impunea de ani buni o temperare a acestui principiu, precum şi alinierea la reglementările din alte state, cu care se presupune că România concurează din perspectiva atractivităţii mediului de business", notează Diaconu.
Anterior, dividendele nu puteau fi distribuite decât pe bază de situaţii financiare anuale, deci după încheierea exerciţiului financiar, iar distribuirea de rezerve nu era posibilă.
Potrivit noii Legi 163/2018, intrată în vigoare la 15 iulie 2018, se pot distribui dividende în timpul anului, cunoscute în practică şi ca dividende interimare, pe baza unor situaţii financiare trimestriale.
"Cu alte cuvinte, de trei ori pe an - pe baza situaţiilor financiare interimare la 31 martie, 30 iunie şi 30 septembrie (dacă anul financiar corespunde cu cel calendaristic) - asociaţii vor putea primi dividende, inclusiv din profitul anului curent. Aceste profituri pot proveni şi din profiturile nerepartizate anterior (contul 117, ceea ce nu reprezintă o noutate), dar şi din «sume depuse în rezerve»", arată Radu Diaconu.
Potrivit partenerului EY Law, noua prevedere privind rezervele este cu adevărat utilă pentru că oferă o bază legală pentru transferarea unor sume din conturile de rezerve în vederea folosirii lor pentru distribuirea de dividende.
Radu Diaconu notează: "Anterior, distribuirea rezervelor către asociaţi se putea realiza prin majorarea capitalului social cu sumele respective, urmată de reducerea capitalului, printr-o procedură greoaie care dura, în practică, aproximativ trei luni. Repartizarea directă a rezervelor către asociaţi era aproape imposibil de justificat, cât timp dividendele se puteau distribui doar din «profituri determinate potrivit legii», nu şi din alte surse. De altfel, posibilitatea repartizării directe a rezervelor către asociaţi nu este prevăzută nici după intrarea în vigoare a Legii nr.163/2018, aceste sume trebuind să «treacă» mai întâi prin contul de profit".
Pe de altă parte, Radu Diaconu atrage atenţia asupra faptului că noua lege nu oferă o flexibilitate totală, impunând şi unele restricţii.
"Astfel, dividendele nu pot fi repartizate oricând, ci doar trimestrial, ceea ce ar trebui să fie suficient în practică. Sumele distribuite se determină scăzând din profit eventualele pierderi reportate (ceea ce nu este, însă, un lucru nou, aspectul fiind reglementat şi anterior, destul de neclar totuşi, de articolul 69 din Legea Societăţilor). Dacă sumele distribuite ca dividende depăşesc profitul stabilit la sfârşitul anului, eventualele diferenţe trebuie restituite de asociaţi în 60 de zile. În fine, nu e clar dacă alte elemente de capitaluri proprii, cum ar fi primele, pot fi transferate în mod direct către profituri, în vederea distribuirii - probabil că răspunsul este negativ, fiind de analizat dacă primele pot fi mai întâi transferate către rezerve şi apoi către contul de profit", explică partenerul EY.
În opinia domnului Diaconu, cea mai importantă restricţie impusă de noua lege constă în obligaţia de auditare sau de verificare de către cenzori a situaţiilor financiare trimestriale.
"Chestiunea nu va ridica, probabil, probleme în cazul societăţilor mici, însă reprezintă un obstacol semnificativ pentru societăţile mari, unde exerciţiul de audit presupune costuri şi perioade de timp semnificative. Trebuie, deci, pusă întrebarea dacă societăţile mari, inclusiv cele listate la Bursa de Valori Bucureşti, vor putea beneficia cu adevărat de noua reglementare", arată Radu Diaconu.
Potrivit partenerului EY, în perioada următoare, este de aşteptat ca autorităţile să emită şi eventuala formularistică necesară pentru facilitarea acestui proces, de exemplu un model comun de situaţii financiare interimare.
"Până atunci, remarcăm că modificările aduse Legii societăţilor şi Legii contabilităţii sunt bine-venite, apropie cadrul nostru de business de cel al altor ţări europene şi facilitează finanţarea mai rapidă în cadrul grupurilor de societăţi, prin dividende distribuite din profitul anului curent şi din rezerve", a conchis Radu Diaconu.