RAICU, ESOP: "Tranzacţiile cu sedii de birouri din provincie vor continua creşterea din ultimii trei ani"

PETRE BARAC
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 15 aprilie 2015

"Tranzacţiile cu sedii de birouri din provincie vor continua creşterea din ultimii trei ani"

Tranzacţiile din provincie cu sedii de birouri vor continua creşterea înregistrată în ultimii trei ani, ne-a declarat Mirela Raicu, managerul diviziei de Birouri Corporate în cadrul companiei de consultanţă imobiliară ESOP Consulting.

Domnia sa apreciază că aceste tranzacţii au fost favorizate de creşterea competiţiei pe piaţa muncii din Bucureşti, precum şi de existenţa unor centre universitare importante în anumite oraşe din afara Capitalei.

"Credem că ponderea tranzacţiilor cu spaţii de birouri în afara Capitalei va creşte în 2015 şi 2016", ne-a spus Mirela Raicu, subliniind că, anul trecut, aceste tranzacţii au fost de aproximativ 11% din totalul la nivelul ţării, respectiv 37.000 de metri pătraţi. Potrivit sursei citate, valoarea principalelor tranzacţii din afara Capitalei poate să ajungă sau chiar să depăşească uşor pragul de 50.000 mp, în acest an.

Mirela Raicu a adăugat: "Am constatat că oraşe mai mici, precum Craiova, Târgovişte sau Galaţi încep să fie evaluate de companii, pe lângă oraşele consacrate precum Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov. În cazul oraşelor mici, oferta de spaţii de birouri de suprafeţe extinse este, însă, foarte scăzută şi, deseori, se impune găsirea unor soluţii de tip build-to-suit (construcţie personalizată nevoilor clientului, în condiţiile încheierii unui contract de pre-închiriere)".

Consultantul ESOP ne-a spus că, la începutul anului, compania avea cinci tranzacţii în derulare în afara Capitalei, dintre care una a fost finalizată cu închirierea unei suprafeţe de circa 4.000 mp de birouri în Timişoara. "Alte două tranzacţii intermediate de ESOP sunt soluţii build to suit, iar orizontul lor de finalizare a clădirii de birouri şi de relocare propriu-zisă va fi probabil 2016-2017", ne-a menţionat Mirela Raicu, subliniind că alte două tranzacţii vor fi încheiate de ESOP până la sfârşitul anului.

Pe segmentul spaţiilor de birouri de clasă A, chiriile din provincie sunt comparabile cu cele din Bucureşti, consideră reprezentantul ESOP, menţionând că este dificil să stabileşti un preţ mediu pentru oraşele secundare întrucât există foarte puţine oferte.

"Ca o tendinţă generală, la nivelul întregii ţări au fost demarcate o serie de proiecte finanţate cu fonduri europene, care oferă condiţii avantajoase raportat la un nivel de confort ridicat. Pe acest segment, în funcţie de oraş şi locaţie, chiriile solicitate variază între 10 şi 12,5 euro/mp/lună , cu posibilitatea unor reduceri de 15-20% după negocieri", a conchis Mirela Raicu.

Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, cele mai interesante oraşe din provincie pentru spaţii de birouri

În oraşele din ţară, principalele tranzacţii de pe piaţa birourilor din afara Capitalei au cumulat, anul trecut, un volum de 37.377 mp închiriaţi, cu 60% mai mult decât în anul 2013 şi de peste şapte ori mai mult decât în 2012, potrivit datelor ESOP. Principalele trei oraşe de interes au fost Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, ce deţin şi printre cele mai ridicate stocuri de spaţii de birou de clasă A şi B din afara Capitalei.

Potrivit ESOP, în comparaţie cu anul 2013, când majoritatea tranzacţiilor erau generate de companii din domeniul IT&C, 2014 şi începutul lui 2015 a consemnat relocări sau preînchirieri pentru companii din mai multe industrii: energie, automotive, industrie, IT&C.

Alexandru Petrescu, managing partner al ESOP Consulting, consideră că motorul dinamicii de extindere a multor companii în oraşele din provincie îl constituie nevoia societăţilor să acceseze o forţă de muncă competitivă şi calificată.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb