Raiffeisen: Achiziţii şi fuziuni de 2,5 miliarde de euro în acest an

Carola Ionescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 martie 2007

Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România este estimată la 6 miliarde de euro, faţă de 6,8 miliarde euro în 2005, potrivit unei monitorizări a pieţei realizată de Raiffeisen Investment în 2006. Ambii ani au fost însă influenţaţi de mega tranzacţii (achiziţia MobiFon de către Vodafone în martie 2005 şi respectiv privatizarea BCR către Erste Bank finalizată în octombrie 2006) care au reprezentat mai mult de jumătate din valoarea pieţei din anul res­pectiv fiecare.

Studiul a luat în considerare tranzacţiile finalizate în decursul anilor calendaristici 2005 şi 2006. Nu sunt incluse în studiu tranzacţiile imobiliare şi nici ofertele publice iniţiale. În schimb sunt luate în considerare tranzacţii cu pachete de peste 10% din acţiunile unei companii, indiferent dacă companiile erau sau nu cotate la bursă.

Din punct de vedere al numărului de tranzacţii făcute publice, anul trecut a înregis­trat un record total de 166 de tranzacţii de fuziuni şi achiziţii precum şi un record de 129 de tranzacţii private (excluzând privatizările), cu 25% mai mult decât în 2005, înregistrându-se 2-3 tranzacţii pe săptămână.

În 2005, creşterea pieţei de fuziuni şi achiziţii s-a datorat în mare măsură creşterii numărului de achiziţii de companii româneşti de către firme străine (creştere cu 60% a numărului de tranzacţii private), potrivit Raiffeisen Investment. Însă în 2006, creşterea s-a datorat, oarecum surprinzător, tranzacţiilor interne, între un cumpărător şi un vânzător român de o valoare mult mai mică dar cu o dinamică mult mai accentuată (creştere cu 70% a numărului de tranzacţii private). În 2006, jumătate dintre tranzacţiile private au fost interne, procentul ajungând la 60% prin includerea privatizărilor. În acest fel, România s-a aliniat şi ea tendinţei vizibile în ţările din regiune. În ceea ce priveşte tranzacţiile de extindere internaţională a companiilor româneşti se înregistrează cote mult mai reduse, numai 3 tranzacţii în 2006, la fel ca şi în 2005.

Mega tranzacţiile de peste un miliard de euro şi tranzacţiile mari de peste 100 milioane euro fiecare sunt cele care dau volumul pieţei, dacă BCR a reprezentat 60% din valoarea pieţei de M&A, cele 6 tranzacţii mari din anul trecut au reprezentat la rândul lor jumătate din restul pieţei. În 2005 tranzacţia Mobifon a reprezentat 50% din piaţa de M/A iar cele 9 tranzacţii mari din acel an au acoperit 65% din restul pieţei.

Procesul de privatizare se apropie de sfârşit, tendinţă vizibilă în numărul de privatizări încheiate în 2006, dar veniturile din privatizare au o evoluţie diferită, anul trecut aducând peste 2,5 miliarde de euro la bugetul de stat. În continuare statul deţine active valoroase din care o parte sunt aşteptate la privatizare în 2007.

Raiffeisen Investment consideră că există toate premizele pentru ca evoluţia pozitivă a pieţei să continue şi în 2007, an în care se aşteaptă peste 150 de tranzacţii private. Ca valoare cumulată a achiziţiilor şi fuziunilor se aşteaptă depăşirea cifrei de 2,5 miliarde euro fără finalizarea vreunei mega tranzacţii dar cu creşterea valorii medii pe tranzacţie înspre 15 milioane euro/tranzacţie.

"Analiza noastră a arătat că piaţa efectivă de M&A nu poate fi limitată la nivelul marilor tranzacţii", declară Ioana Filipescu, Managing Director Raiffeisen Investment România, adăugînd: "Aceasta trebuie să includă şi tranzacţiile medii şi mici care au o valoare medie de 8 milioane euro dar cumulează 1 miliard de euro anual cu tendinţe evidente de creştere".

"Un alt aspect important", sub­liniază doamna Filipescu, "este identificarea pentru prima dată a tendinţei clare de creştere a tranzacţiilor interne, un motor de creştere al pieţei. Mega tranzacţiile şi tranzacţiile mari vor continua să dea tonul pieţei încă un număr de ani, putând să acopere evoluţia pieţei în ansamblu dar ce putem vedea atât din studii cât şi din cererea de servicii de consultanţă în M&A, este că numărul tranzacţiilor medii este în creştere".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb