RALUCA ŢINTOIU, APAPR: "Tindem către 2,5 pensionari pentru fiecare angajat"

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 martie 2016

Pilonul II de pensii are 6,6 milioane de participanţi, la ora actuală, şi peste 5 miliarde euro în administrare, a declarat, ieri, într-o conferinţă de specialitate, Raluca Ţintoiu, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), citată de Agerpres.

Domnia sa a precizat: "Situaţia pensiilor este tratată, în acest moment, destul de pompieristic, însă din păcate nivelul de înţelegere, de conştientizare a românilor cu privire la această problemă şi cu privire la metodele pe care ei trebuie să le folosească pentru a economisi la pensie este unul destul de limitat. Acest lucru reprezintă o problemă foarte serioasă pentru noi. Un efort consolidat pe un termen mai lung este singura modalitate de a mişca lucrurile şi să putem vedea o îmbunătăţire a nivelului de înţelegere. În ceea ce priveşte nivelul de informare cu privire la pensii, avem cifrele noastre şi sunt îngrijorătoare. Dacă vorbim despre Pilonul II, avem 6,6 milioane de participanţi şi peste 5 miliarde de euro în administrare, în momentul de faţă. Circa 20% din sumele acumulate în Pilonul II provin din rezultatul investiţional al fondurilor de pensii".

Aceasta a adăugat că, la ora actuală, în România un angajat susţine 1,3 pensionari, iar tendinţa va ajunge la 2,5 pensionari pentru fiecare angajat.

"La ora actuală, avem 1,3 pensionari la un angajat, iar când vom ieşi noi la pensie vor fi 2,5 pensionari la fiecare angajat şi prin urmare este mai important ca oricând să economisim. Cu toate astea, oamenii nu sunt foarte conştienţi de asta, nu le place să se gândească la acest aspect. Conform unui studiu realizat de noi, cel puţin 30% dintre oameni nici nu ştiu că există Pilonul II, peste 40% nu ştiu care este nivelul de contribuţie şi în jur de 40% nici nu ştiu cât au acumulat în contul de Pilon II", a spus şeful APAPR.

Ţintoiu a menţionat, totodată, că pe segmentul pensiilor facultative (Pilonul III) se consemnează o creştere a numărului de contributori, dar românii înţeleg destul de puţin utilitatea unei astfel de economisiri: "Pilonul II este menit să ne ajute la pensionare, dar nu ne va face viaţa mult mai fericită faţă de cea pe care o au pensionarii în ziua de azi. Prin urmare ar trebui să economisim suplimentar şi există în România acest Pilon III dedicat pensiilor facultative, la care toţi putem contribui. Pilonul III este foarte puţin dezvoltat, în momentul de faţă, un alt semn că românii înţeleg foarte puţin la ce este utilă această formă de economisire pe termen lung. La ora actuală, mai puţin de 400.000 de oameni investesc în Pilonul III, deşi tendinţa este una pozitivă şi am avut anul trecut o creştere de peste 10%, din ianuarie 2015 până în ianuarie 2016".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb