Vicepremierul Raluca Turcan spune că Executivul a adoptat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă privind decontarea, prin Ministerul Fondurilor Europene, a achiziţiei de 500.000 de tablete, în valoare de 100 de milioane de euro. Totodată, vor fi decontate achiziţiile de materiale de protecţie sanitară necesare în şcoli, în valoare de 50 de milioane de euro, şi de containere sanitare pentru localităţile fără apă curentă şi canalizare, în valoare de 25 de milioane de euro, informează news.ro.
"Am adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede decontarea prin Ministerul Fondurilor Europene a achiziţiei de 500.000 de tablete, achiziţii făcute de către autorităţile publice locale sau de inspectoratele şcolare judeţene. 500.000 de tablete necesare pentru începutul anului şcolar, iar această achiziţie este în valoare de 100 de milioane de euro", a afirmat Turcan, după şedinţa de Guvern de miercuri seară.
Potrivit sursei citate, aceasta a spus că tot prin Ministerul Fondurilor Europene vor fi decontate achiziţiile făcute de autorităţile locale de materiale de protecţie sanitară necesare în şcoli, în valoare de 50 de milioane de euro.
"Tot prin Ministerul Fondurilor Europene vom deconta achiziţiile făcute pentru cumpărarea de containere sanitare în localităţile unde nu există apă curentă şi canalizare. Aceste achiziţii vor fi în valoare de 25 de milioane de euro şi reprezintă un sprijin uriaş pentru copiii aflaţi în aceste comunităţi unde încă există restanţe uriaşe din perspectiva asigurării condiţiilor minime necesare la început de an şcolar", a susţinut Turcan, potrivit news.ro.
1. Cat este Sphaga?
(mesaj trimis de Stolojean în data de 20.08.2020, 10:48)
Draga Mea RLK, sunt eu 'Draga Theo", cat este sphaga la contract?