Ramurile economiei trag în direcţii opuse

Costi Dobrea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 8 ianuarie 2004

Scade consumul de alimente şi medicamente, dar creşte cel al carburanţilor auto

Serviciile oferite populaţiei şi comerţul cu automobile şi carburanţi au crescut în primele trei trimestre ale anului trecut, însă produsele alimentare, farmaceutice şi de uz casnic nu mai sînt aşa de căutate.

Cifra de afaceri corespunză-toa-re produselor alimentare a fost la nivelul a 83% din cea realizată la sfîrşitul lui 2002, deşi preţurile au crescut în medie cu 8%. Produsele farmacetice au înregistrat o creştere a cifrei de afaceri de doar 0,2% care, în condiţiile majorării preţurilor cu 4%, este în realitate o scă-dere.

În aceeaşi perioadă, societăţile specializate în comercializarea produselor de uz cas-nic au realizat o cifră de afaceri reprezentînd doar 92% din cea înregistrată în decembrie 2002. Comparînd luna septembrie 2003 cu nivelul înregistrat în 2002, atunci ritmul de creştere a fost de 40%. Ţinînd cont că, pe parcursul anului trecut creditele de consum s-au triplat, ne putem aştepta la o creştere a cifrei de afaceri din acest sector de peste 40%, deşi preţurile au sporit cu pînă la 10%. Cifra de afaceri a magazinelor specializate în articole de îmbrăcăminte şi în-călţăminte a scăzut după nouă luni cu aproape 20%, iar preţurile acestor produse s-au ma-jorat cu peste 6%.

Comercializarea automobilelor a crescut în primele trei trimestre, cifra de afaceri înregis-trînd o majorare cu 20%, în condiţiile în care preţurile au fost cu 13,5% mai mari. Şi comerţul cu carburanţi auto s-a mărit, depăşind ritmul de creştere al automobilelor cu 16 puncte procentuale. Ramura serviciilor adresate populaţiei a cîştigat în trei trimestre peste 37%. Agenţiile de voiaj, hotelurile şi restaurantele şi-au crescut cifra de afaceri în primele nouă luni ale anului trecut cu peste 40%, chiar dacă media tarifelor de cazare a crescut cu 15%, iar nota de plată într-un restaurant în septembrie era cu 33% mai mare decît cea de la sfîrşitului anului 2002.

Jocurile de noroc şi serviciile de curăţare a textilelor au cifra de afaceri cu peste 11% mai mare, însă coafura şi cosmetica au crescut cu numai 3%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb