RAPORT Lumea se confruntă cu un "apartheid climatic"

Ziarul BURSA #Companii / 26 iunie 2019

Potrivit unui expert ONU, lumea se confruntă cu un "apartheid climatic"; pe de o parte cei bogaţi se pot adapta mai bine la încălzirea globală şi, pe de cealaltă parte, cei săraci suportă ce este mai rău.

Raportorul special al Naţiunilor Unite privind sărăcia extremă şi drepturile omului, Philip Alston, a avertizat într-un nou raport că "schimbările climatice ameninţă să anuleze progresul din ultimii 50 de ani (...) în materie de reducere a sărăciei". Raportul, care va fi prezentat săptămâna viitoare în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, se bazează pe cercetări care prevăd că schimbările climatice ar putea lăsa 140 milioane de persoane fără adăpost în ţările în curs de dezvoltare până în 2050. "În mod pervers, în timp ce săracii sunt responsabili doar pentru o mică parte din emisiile globale, ei sunt cei care vor plăti preţul schimbărilor climatice şi care au cea mai mică capacitate de a se proteja", a declarat Philip Alston, care a mai adăugat: "Riscăm să vedem scenariul unui «apartheid climatic» în care oamenii bogaţi plătesc pentru a scăpa de caniculă, de foame şi de conflict, în timp ce restul lumii este lăsat să sufere". Expertul ONU a subliniat faptul că, în pofida avertismentelor repetate cu privire la ameninţările pe care le reprezintă schimbările climatice, această problemă rămâne "o preocupare marginală". El a criticat în special Biroul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului pentru că nu a acordat atenţie şi resurse suficiente acestei probleme. Raportorii speciali sunt experţi independenţi care nu vorbesc în numele ONU, ci comunică Naţiunilor Unite rezultatele cercetărilor lor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb