RAPORTAT LA MONEDA SUA Euro - în prima depreciere săptămânală din ultima lună

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 decembrie 2012

Euro - în prima depreciere săptămânală din ultima lună

Euro s-a depreciat faţă de dolar în intervalul 3-7 decembrie, pe pieţele externe, acesta fiind primul declin săptămânal din ultima lună, generat de revizuirea în sens negativ a estimărilor Băncii Centrale Europene (BCE) în privinţa evoluţiei economiei zonei euro.

O influenţă negativă asupra dinamicii monedei unice a avut-o şi informaţia potrivit căreia consiliul guvernatorilor BCE a luat în discuţie reducerea dobânzilor. Conform unor surse citate de presa străină, cei mai mulţi dintre membrii consiliului s-au arătat deschişi, în reuniunea de joi, pentru o reducere de dobândă, însă oficialii băncii s-au temut să ia o astfel de măsură, considerând că ar fi fost un semnal negativ în condiţiile în care instituţia şi-a modificat în aceeaşi zi, în scădere, estimările privind evoluţia economiei uniunii monetare în 2012 şi 2013.

Sursele menţionează că există posibilitatea reducerii dobânzii BCE la începutul anului viitor, dacă economia zonei euro nu se va redresa.

BCE a decis, în 6 decembrie, să menţină dobânda cheie la nivelul minim record de 0,75%, aşa cum aşteptau analiştii.

În condiţiile date, euro a pierdut peste 0,3% vineri, la New York, încheind ziua cu 1,2927 dolari. Joi, moneda unică a consemnat cel mai mare declin din ultima lună (-0,8%), după ce BCE şi-a redus estimările de creştere economică, iar vineri, moneda europeană a coborât până la 1,2877 dolari, cel mai redus curs din 23 noiembrie până la momentul actual.

Între 3 şi 7 decembrie, euro s-a depreciat cu 0,5%, aceasta fiind prima scădere săptămâ­nală din 9 noiembrie până în prezent. De la începutul lui 2012, euro a pierdut 2,5% raportat la dolar.

Menţionăm că evoluţia euro a fost influenţată, la finele săptămânii trecute, şi de faptul că banca centrală a Germaniei, Bundesbank, şi-a revizuit în sens negativ estimarea de creştere a economiei ţării în 2013, pe fondul recesiunii zonei euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb