Rusia va avea, în 2011, o recoltă de cereale cu 40% mai mare decât cea din 2010 şi va atinge 85-87 milioane de tone, estimează viceministrul Agriculturii de la Moscova, Serghei Koroliov. Oficialul rus a amintit că, în 2010, recolta de cereale a Rusiei a fost de numai 60 de milioane de tone, din cauza secetei severe care a afectat ţara. Uniunea Producătorilor de cereale din Rusia anticipează o recoltă de 83 - 86 milioane de tone metrice pentru anul curent, din care aproximativ 45 de milioane tone de grâu.
Potrivit Serviciului de Statistică, recolta de cereale a Rusiei a fost de 60,9 milioane de tone în 2010, cu 37% mai mică decât cea din 2009.
Rusia a interzis exporturile de cereale la data de 1 iulie 2010, ca urmare a secetei, iar producătorii de profil din ţară nu cred că acestea vor fi reluate mai devreme de octombrie anul acesta ori începutul lui 2012, chiar dacă executivul de la Moscova susţine că embargoul va fi în vigoare numai până la data de 30 iunie 2011.