Reducerea numărului de parlamentari, adoptată de Senat

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 25 septembrie 2018

Eugen Tomac, preşedintele PMP, a anunţat, ieri, într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, că Senatul României a adoptat reducerea numărului de parlamentari la 300 de la 465 - câţi sunt în prezent, conform rezultatului referendumului din noiembrie 2009.

Pentru că niciunul dintre celelalte partide din actuala configuraţie parlamentară nu şi-a asumat răspunderea pentru iniţierea unui astfel de proiect legislativ, PMP a depus proiectul de lege în 6 februarie 2018.

Din a doua lună a anului şi până acum, proiectul nu a fost dezbătut în Senat, astfel că, deşi a fost depăşit termenul de adoptare de maximum 60 de zile, actul normativ a fost adoptat tacit. Adoptarea tacită a fost posibilă conform art.75 alin.(2) din Constituţie care prevede: "Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate".

În data de 11 septembrie, proiectul de lege adoptat tacit de Senat a fost înaintat Camerei Deputaţilor, care, în mod normal, ar trebui să ţină cont de rezultatul referendumului din 2009 şi de adoptarea din Camera superioară, şi să voteze pentru reducerea numărului de parlamentari.

De asemenea, este posibil ca, în lipsa dezbaterii, acest proiect să fie adoptat tacit şi de Camera Deputaţilor, iar la alegerile parlamentare din 2020 să votăm pentru un Legislativ alcătuit din 300 de parlamentari.

Prctic, au trecut 9 ani de la votul din 22 noiembrie 2009, până când dorinţa celor 6.740.213 cetăţeni care au votat pentru un Parlament cu 300 de aleşi să fie pusă în practică.

Referitor la parcursul din Camera Deputaţilor al acestei legi, Eugen Tomac a precizat: "Actuala putere are acum ocazia de a demonstra că nu doar mimează preocuparea faţă de res-pectarea voinţei poporului exprimată prin referendum, ci chiar o face. Corect ar fi ca săptămâna viitoare să avem pe ordinea de zi, în plenul Camerei Deputaţilor, această iniţiativă legislativă pentru a da votul final pentru adoptarea acesteia. Abia atunci vor fi credibili în mesajele pe care le transmit zilele acestea referitoare la referendumul convocat pentru 6-7 octombrie".

În prezent, Parlamentul numără 465 de aleşi: 136 de senatori şi 329 de deputaţi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. O buna ocazie sa mai economisim ceva bani pentru scoli spitale sosele si altele cate mai trebuiesc...

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb