REFINANŢĂRILE DE 1,31 TRILIOANE DE EURO DE LA BCE NU SUNT SUFICIENTE  Criza a împins supraevaluarea activelor bancare din zona euro către noi culmi

Un credit bancar poate fi ţinut în bilanţ la valoarea nominală cu ajutorul unor "inginerii" financiare aprobate de băncile centrale. Aceste metode, care de cele mai multe ori nu ţin seama de capacitatea debitorului de a rambursa împrumutul, sunt aplicate pentru a evita recunoaşterea unei valori mult mai reduse a creditului şi a necesităţii de majorare a capitalului bancar.

Din păcate, Banca Centrală Europeană a făcut totul în ultima decadă, dar mai ales de la promisiunea lui Mario Draghi din vara anului 2012, pentru a păstra "valoarea" activelor financiare la cote complet rupte de realitatea pe care ar trebui să se bazeze aceasta.

Bineînţeles că declanşarea crizei economice determinate de epidemia de coronavirus a dus supraevaluarea activelor financiare către noi culmi, iar aici sunt incluse, desigur, şi creditele bancare.

În acest context au fost anunţate noile refinanţări pe termen lung acordate băncilor comerciale din zona euro de către BCE în cadrul programului TLTRO III (Targeted longer-term refinancing operations III).

Valoarea cumulată a creditelor a fost de 1,31 trilioane de euro şi a fost distribuită între 742 de bănci. Despre numărul mare al instituţiilor financiare participante, agenţiile de ştiri au scris că "permiterea ştergerea stigmei asociate solicitării fondurilor de la BCE".

Datele prezentate de Bloomberg arată că valoarea noilor operaţiuni de refinanţare a fost de 548,5 miliarde de euro, iar restul de 761,5 miliarde reprezintă valoarea facilităţilor de refinanţare ajunse la maturitate şi care au fost prelungite.

Soldul operaţiunilor totale de refinanţare, LTRO (Longer-Term Refinancing Operations) şi MRO (Main Refinancing Operations), a ajuns astfel la aproape 1,58 trilioane de euro, semnificativ peste nivelul maxim din perioada crizei datoriilor suverane din zona euro (vezi graficul 1).

Dobânzile pentru această facilitate de refinanţare cu maturitate de până la trei ani sunt negative, respectiv -1% până în iunie 2021 şi -0,5% în următorii doi ani.

Din păcate, ştirile şi articolele din presa financiară internaţională referitoare la sumele împrumutate băncilor europene creează deseori confuzii cu privire la mecanismul lor de funcţionare.

De multe ori se arată că sumele împrumutate la dobânzi negative sunt transferate mai departe către companii sau gospodării sub forma unor credite ieftine.

"BCE este fericită să ofere lichiditate băncilor, care o transferă mai departe către firme şi gospodării", a declarat Florian Hense, economist la banca Berenberg, pentru Financial Times.

Chiar pe site-ul BCE se arată că "prin intermediul TLTRO furnizăm credite pe termen lung băncilor şi oferim motivaţia pentru creşterea creditării către firme şi gospodării", iar aceste credite reprezintă "o sursă de finanţare stabilă în perioade de incertitudine pe piaţă".

Nicăieri în aceste explicaţii nu este vorba despre transferarea injecţiilor de lichiditate către firme şi gospodării, ci doar de "motivaţia pentru a acorda mai multe credite", care depinde în mod fundamental de capitalizarea bancară.

Noţiunea de "ţintire" din numele acestei facilităţi de refinanţare se referă la faptul că valoarea creditelor acordate băncilor şi dobânda depind de valoarea creditelor acordate clienţilor bancari, exclusiv creditele imobiliare rezidenţiale.

Acestei încercări de "planificare" a creditării din zona euro îi lipseşte, însă, o componentă majoră pentru a avea succes, respectiv un nivel substanţial al cererii pentru credite din partea firmelor şi populaţiei.

În aceste condiţii, facilitatea de lichiditate de la BCE are ca scop doar menţinerea la un nivel artificial al bilanţurilor bancare din zona euro fără necesitatea suplimentării capitalului sau apelarea la o serie de măsuri drastice de restructurare, inclusiv prin operaţiuni de bail-in.

Conform datelor prezentate de Bloomberg, primele patru bănci din Spania au primit injecţii de lichiditate cu o valoare cumulată de 97,9 miliarde de euro, maximul admis, în timp ce Banco Santander a refuzat să dezvăluie valoarea creditului primit.

UniCredit SpA, cea mai mare bancă din Italia, a împrumutat 94,3 miliarde de euro împreună cu subsidiarele sale, de asemenea valoarea maximă care putea fi alocată. Intesa Sanpaolo SpA a împrumutat 35,8 miliarde de euro în cadrul acestei operaţiuni, iar valoarea totală a refinanţărilor de la BCE a ajuns la 70,9 miliarde.

Mai ales în cazul băncilor din Italia, injecţiile de lichiditate de la BCE permit instituţiilor financiare să crediteze în continuare guvernul, în ciuda presiunilor de creştere a costurilor de finanţare. Această tendinţă, care este tot mai greu suprimată de Banca Centrală Europeană, poate avea efecte deosebit de grave asupra stabilităţii financiare din Italia, în condiţiile în care ponderile de risc pentru titlurile de stat sunt zero, adică băncile nu au alocat capital pentru acoperirea pierderilor din acest segment bilanţier.

Datele de la Banca Italiei preluate de Bloomberg arată că valoarea cumulată a obligaţiunilor guvernamentale din portofoliile băncilor italiene a crescut semnificativ în ultimii doi ani, până la circa 427 de miliarde de euro în aprilie 2020, foarte aproape de maximul înregistrat în martie 2015, de circa 433 de miliarde (vezi graficul 2).

Într-un articol recent de la Bloomberg, fostul bancher Marcus Ashworth avertizează că noul program de lichiditate al BCE, coroborat cu alte măsuri de relaxare în ceea ce priveşte portofoliile de obligaţiuni guvernamentale, riscă amorsarea unei noi "bucle a distrugerii" între state şi bănci, aşa cum s-a întâmplat în perioada crizei datoriilor suverane din 2012.

În ceea ce priveşte portofoliile de obligaţiuni guvernamentale, deja este pregătită legislaţia pentru "compensarea impactului negativ al pierderilor de pe urma scăderii valorii acestora asupra cerinţelor de capital", după cum scrie Bloomberg, iar proiectul de lege va fi semnat în curând de cele 27 de state membre ale UE.

Acest proiect de lege arată că autorităţile europene se pregătesc pentru creşterea semnificativă a randamentelor de pe pieţele titlurilor cu venit fix, care este echivalentă cu scăderea valorii obligaţiunilor.

"Introducerea temporară a unui filtru prudenţial va permite ca rata de adecvare a capitalului bancar să nu scadă pe fondul scăderii valorii portofoliilor de obligaţiuni guvernamentale", mai arată agenţia de ştiri, care a uitat, din păcate, să sublinieze că noua lege vine după ani buni în care reglementările bancare europene nu au cerut constituirea unor rezerve de capital pentru titlurile de stat, prin menţinerea ponderilor de risc la zero.

Deocamdată nu este clar dacă prevederile noii legi vor include şi obligaţiunile companiilor, unde efectul negativ al creşterii randamentelor va fi mult mai accentuat.

De asemenea, este greu de crezut că promotorii legii au evaluat, măcar până la ordinul al doilea, întreaga paletă a efectelor care vor însoţi "interdicţia" de facto a scăderii preţurilor obligaţiunilor guvernamentale.

Pe fondul acestor injecţii masive de lichiditate în sistemul bancar al zonei euro, analistul Sven Henrich a scris pe contul său de Twitter că "ritmul tot mai frenetic al intervenţiilor băncilor centrale arată că este tot mai greu să fie stopată manifestarea factorilor fundamentali", iar acum "întrebarea evidentă este dacă băncile centrale vor pierde controlul".

Dar dacă l-au pierdut deja?