Remaniere sau relansare?

Fără să poată schimba ceva în spaţiul politic, şi cu atât mai puţin în plan social sau economic, remanierea guvernamentală s-a consumat ca un simplu exerciţiu impus. Dar în spatele imaginilor televizate situaţia internă din PDL a dezvăluit un partid ce caută să-şi definească gradul de autonomie faţă de Traian Băsescu. Contrar comentariilor grăbite, partidul nu s-a predat preşedintelui, ci a căutat cel mai bun echilibru. Însă, spectacolul remanierii oferit de principalul partid de guvernământ dezvăluie, încă odată, o formă de autism social. Parcă rupt de mediul social PDL preferă să se facă că nu observă ostilitatea cu care societatea răspunde politicilor sale. Aşa că speră într-o minune care să relanseze atât economia cât şi partidul, exact în această ordine. Opunând economia societăţii liderii PDL cad într-o capcană ideologică pe care vechiul PD o ocolea cu pragmatism. Aşa că, transformaţi peste noapte în martiri ai reformei economice, pedeliştii pierd din vedere că economia faptul că economia nu este un scop în sine ci o funcţie a societăţii. Nu doar că promisa bunăstare generală pe care economia trebuia să o facă posibilă nu s-a realizat, dar şansele ca aşa ceva să se întâmple în viitorul previzibil sunt minime. Nu e de mirare, deci, că nici societatea românească, nici economia nu dau semne că situaţia s-ar putea ameliora.

Între timp, atât FMI cât şi G20 consideră că, deşi există în continuare provocări ce pot schimba cursul evenimentelor, economia mondială a intrat într-o etapă, chiar dacă moderată, de recuperare. Wishful thinking? Declaraţiile făcute în Coreea - unde reprezentanţii celor două organizaţii s-au întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute pentru pregătirea reuniunii din 11 şi 12 noiembrie a şefilor de stat şi de guvern ai G20 de la Seul - nu fac deloc unanimitatea. Cu atât mai mult cu cât intenţia afişată acum câteva luni, după ultima reuniune G20, de a limita instabilitatea lumii financiare şi de a pune sistemul bancar în slujba economiei nu a dat nici un rezultat vizibil.

Între cei ce sunt sceptici în privinţa mersului economiei mondiale, Nouriel Roubini avertiza, tot la sfârşitul săptămânii trecute, la un seminar organizat în Italia, că politicile de austeritate din Europa ar putea submina relansarea şi a cerut Băncii Centrale Europene să pună în aplicare o politică monetară care să sprijine creşterea economică. Celebru pentru că a prezis criza financiară încă din 2006, Roubini atrage atenţia, cum au făcut-o în ultima vreme şi Paul Krugman sau Joseph Stiglitz, că politicile de austeritate conduc către deflaţie şi recesiune. Ori, rezolvarea problemele bugetare nu este posibilă fără o creştere economică solidă, iar aceasta nu poate fi realizată prin politici de austeritate. Ori, tocmai austeritatea este cuvântul de ordine în acest moment şi în România. Dar pentru Roubini nici Germania (cu toate că a cunoscut o creştere economică de 2,2% în al doilea trimestru din 2010), nici BCE (care, după celebrul economist, ar trebui să aibă curajul să scadă rata dobânzii sub 1 %) nu fac suficient pentru a restabili creşterea durabilă în ţările periferice ale zonei euro ca şi la nivelul întregii UE. În aceste condiţii Roubini ia în considerare posibilitatea ca economia mondială să mai cunoască o perioadă dificilă, cu atât mai mult cu cât riscul unei noi recesiuni în SUA şi Japonia a crescut.

Ori, dacă - dincolo de optimismul oficial, şi chiar şi acesta moderat - al FMI şi G20, perspectivele economice mondiale sunt modeste, iar economiştii reputaţi sunt rezervaţi în privinţa situaţiei economice, cum ar putea o simplă remaniere guvernamentală să amelioreze starea economiei româneşti? Mai ales că în poziţii ministeriale cheie (la Finanţe sau la Muncă) au fost desemnaţi politicieni cvasinecunoscuţi. Cu o asemenea echipă guvernamentală politicile de relansare economică, chiar dacă ar exista, nu au cum să producă efecte.