Retragerile din depozitele băncilor europene erodează moneda unică

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 septembrie 2012

FMI a avertizat, anul acesta, că fragmentarea financiară pe linii naţionale limitează beneficiile integrării economice şi financiare care stau la baza monedei unice.

FMI a avertizat, anul acesta, că fragmentarea financiară pe linii naţionale limitează beneficiile integrării economice şi financiare care stau la baza monedei unice.

Retragerile accelerate din depozitele constituite la băncile de pe teritoriul Europei pun în pericol redresarea economiei globale şi subminează principiul de bază al monedei unice: un sistem integrat financiar, conform unei analize Bloomberg.

Aceasta arată că, în perioada august 2011 - iulie 2012, din băncile din Spania, Portugalia, Irlanda şi Grecia au ieşit 326 de miliarde de euro (425 de miliarde de dolari). Studiul notează că băncile elene şi irlandeze se confruntă cu această situaţie încă din 2010, iar anul trecut li s-au alăturat instituţiile de credit din Spania şi Portugalia.

Retragerile de depozite din cele patru state coincid cu intrări de valoa­re apropiată, de aproximativ 300 de miliarde de euro, în băncile din şapte ţări cu economii solide, printre care Germania şi Franţa, situaţia generând o fragmentare a creditării la nivelul zonei euro şi un sistem bancar în două viteze, care blochează creşterea economică şi zădărniceşte măsurile luate de Banca Centrală Europeană la trei ani de la declanşarea crizei datoriilor, potrivit analizei.

Alberto Gallo, analist şef pentru Europa la "Royal Bank of Scotland", a declarat, citat de Bloomberg: "Ieşirile de capital conduc la dezintegrarea zonei euro şi adâncesc divergenţele dintre periferie şi centru. Companiile plătesc cu 1-2 puncte procentuale mai mult pentru a se împrumuta în ţările cu probleme, iar o astfel de diferenţă nu permite creşterea economiei".

Băncile din Germania şi Franţa au redus creditarea către instituţiile financiare din Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania şi Italia cu 100 miliarde de dolari în perioada aprilie 2011 - martie 2012, potrivit datelor Băncii Reglementelor Internaţionale. Pe lângă depunerile efectuate de companii şi populaţie, BCE ia în calcul şi creditarea interbancară drept depozite.

Totodată, băncile din statele cu economii sănătoase au tăiat creditarea către guvernele din ţările de la periferie, care sunt finanţate în tot mai mare măsură de instituţii de credit autohtone, adâncind divergenţele şi fragmentarea creditării la nivelul zonei euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb