"Concefa" Sibiu, aflată în insolvenţă din martie 2012, a înregistrat anul trecut venituri de 16 milioane de lei, faţă de 22,73 de milioane de lei în 2012, potrivit datelor financiare ale companiei. Scăderea veniturilor este, potrivit unui comunicat al Concefa, rezultatul procedurii generale a insolvenţei deschisă în martie 2012. "Acest proces a avut ca efect reducerea numărului de contracte, societatea fiind în imposibilitatea participării la licitaţii, fapt ce a dus la dimensionarea firmei din punct de vedere al resurselor de forţă de muncă la nivelul de realizare al acestor venituri", precizează oficialii Concefa în raportarea transmisă Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Pierderile Concefa s-au diminuat anul trecut, la -16,7 milioane lei, de la -64 milioane de lei, în 2012.
Conducerea companiei mai spune: "Rezultatul global al anului este influenţat de constituirea de provizioane şi ajustări pentru creanţele înregistrate la debitorii pentru care a fost deschisă procedura generală a insolvenţei, cheltuielile cu amortizarea şi deprecierea însumând 5,23 milioane lei, precum şi de cheltuielile fixe generate de activele imobilizate ale societăţii. În perioada analizată au fost luate măsuri de reducere a costurilor cu angajaţii, leasingurile şi alte costuri operaţionale, proces care este încă în desfăşurare. De asemenea, s-a întocmit şi s-a implementat un buget de venituri şi cheltuieli raportat la contractele în vigoare existente şi s-a încercat corelarea costurilor operaţionale cu acestea. Societatea a început să participe la licitaţii pentru lucrări în calitate de susţinător tehnic şi financiar al unei alte societăţi în vederea obţinerii de noi contracte".
Potrivit aceleiaşi surse, au fost scoase la vânzare mai multe active ale societăţii care nu sunt necesare implementării unui plan de reorganizare a activităţii în vederea reducerii costurilor cu paza şi conservarea acestora.
În momentul de faţă, societatea se află în perioada de observaţie în cadrul procedurii generale de insolvenţă.
Adunarea Generală Extraordinară a Asociaţilor (AGEA) a aprobat de principiu, în august 2013, divizarea societăţii prin planul de reorganizare întocmit în acest sens. În prezent, Concefa întocmeşte draftul planului de reorganizare care va avea ca metodă de redresare a activităţii divizarea companiei.
Horaţiu Cercel, administratorul special al firmei, susţine în comunicatul de presă că reorganizarea societăţii aduce după sine menţinerea unui brand important pe piaţa lucrărilor de construcţii, păstrarea locurilor de muncă, rulaj prin bănci şi continuarea colaborării cu furnizorii tradiţionali, atât cei din străinatate, cât şi din ţară.
La 31 decembrie 2013, activele imobilizate înregistrau valoarea de 67.000.449 lei, iar activele circulante aveau o valoare totală de 41.804.691 lei.
În schimb, datoriile companiei se ridică la valoarea de 163.968.651 lei, din care 152.697.121 lei sunt provizioane şi datorii anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă, respectiv 14 martie 2012, şi sunt prezentate ca datorii care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an, iar restul sumei, în valoare de 11.271.530 lei, sunt datorii aferente exerciţiilor financiare din anii 2012 - 2013.
Societatea urmăreşte achitarea datoriilor şi reducerea costurilor companiei, prin scoaterea la vânzare prin licitaţie a unei părţi a activelor non core-bussines, mai arată comunicatul de presă al "Concefa".
În anul 2013, au fost valorificate mai multe bunuri imobile în sumă de 1.314.966 euro, adică 5.904.854 lei. Parte din sumele rezultate valorificate, respectiv 1.048.791 euro au fost distribuite către societăţile bancare în favoarea cărora acestea erau ipotecate.
Concefa S.A, companie care a luat fiinţă în anul 1937 la Sibiu, şi care, începând cu anul 1998 este o societate cu capital integrat privat, are ca domeniu de activitate construcţia clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, dar şi execuţia lucrărilor de infrastructură (căi ferate, poduri, consolidări).
1. fără titlu
(mesaj trimis de costel în data de 18.02.2014, 21:59)
Concefa in insolventa iar patronii bogati! Ne-ati dus in eroare prin promovarea COFI pe BVB. In viitor BVB sa nu accepte societati care au ca tinta amagirea investitorilor.