ROMÂNIA - SUA: OBLIGAŢIUNI RECIPROCE Pierdurăm vreun miliard de dolari

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 11 octombrie 2010

Pierdurăm vreun miliard de dolari

Plasamentele ţării noastre în deficitul bugetar al Statelor Unite ale Americii nu s-au dovedit a fi prea inspirate, în condiţiile în care dolarul a pierdut mai bine de 13% în favoarea monedei europene în ultimele luni, depreciindu-se astfel de la 1,2551, cotaţie înregistrată la începutul lunii iulie, la 1,3939 dolari/euro în prezent.

Ţara noastră a intrat în topul celor mai mari deţinători din lume de bonduri federale emise de Trezoreria Statelor Unite ale Americii acum puţin timp, după ce expunerea a crescut spectaculos în luna iulie, până la 10,8 miliarde de dolari, potrivit informaţiilor furnizate de autorităţile americane.

Astfel, printr-un calcul simplu, am pierdut dintr-un foc circa 1,4 miliarde de dolari, în doar două luni de zile.

Deprecierea dolarului este pusă de analişti pe seama finanţării deficitelor exorbitante pe care le are SUA, deficite care cresc pe deprecierea bancnotei verzi.

Datele Trezoreriei SUA nu furnizează însă cine sunt investitorii în aceste instrumente, sursele contactate de BURSA dând de înţeles că ar fi vorba fie de Banca Naţională a Româ-niei şi de alte bănci private.

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, nu a dorit să confirme, însă nici să infirme zvonurile, precizând doar că "o expunere de 10 miliarde de dolari nu reprezintă o sumă mare pentru o ţară de talia României".

Din graficul alăturat se poate observa că investiţiile locale în bonduri federale SUA s-au dublat în luna iulie faţă de iunie, o lună neagră pentru bănci, în condiţiile în care autorităţile locale au anunţat, atunci, majorarea cotei TVA la 24%, precum şi introducerea ordonanţei de urgenţă OUG 50 privind contractele de credit pentru consumatori.

Titlurile de stat federale SUA sunt considerate unele dintre cele mai sigure plasamente din lume la ora actuală, în condiţiile în care riscul de default (n.r. faliment) al Statelor Unite ale Americii este cel mai mic din toată lumea.

Cei mai mari investitori în bondurile federale SUA sunt China şi Japonia, ambele ţări având o expunere de peste 800 de miliarde de dolari fiecare, fiind urmate, la o distanţă considerabilă, de Marea Britanie, cu o expunere de 374 miliarde de dolari în luna iulie. România ocupând locul 36 în acest top.

Printre cei mai mari deţinători de astfel de instrumente se mai află Rusia, cu 131 miliarde de dolari, Elveţia, cu 105 miliarde de dolari, şi Canada, cu 101,3 miliarde de dolari. Germania şi Franţa sunt la categoria "uşoară", cu plasamente de 56,4 miliarde dolari şi respectiv 30,5 miliarde dolari.

...Şi reciproca: vrem să vindem obligaţiuni americanilor

Piaţa americană a intrat şi în vizorul Ministerului Finanţelor Publice, însă la celălalt pol, de plasare a obligaţiunilor româneşti, reprezentanţii Finanţelor declarând că au în vedere accesarea acestei pieţe la începutul lui 2011, în căutarea unor randamente mai bune.

"În condiţiile în care întâmpină dificultăţi în a-şi refinanţa datoria pe piaţa internă, România va extinde programul referitor la vânzarea pe pieţele externe a unor obligaţiuni pe termen mediu", declara recent secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi.

Guvernul a aprobat la sfârşitul lunii iulie un program de împrumuturi pe pieţele externe prin titluri emise pe termen mediu, între 5 şi 10 ani, prin emisiuni repetate, pe baza unui singur prospect.

Potrivit autorităţilor locale, piaţa americană are avantajul să fie una lichidă şi care preferă maturităţile mai lungi, Ministerul urmând să ia în considerare şi emisiuni de obligaţiuni denominate în dolari.

Titlurile pe termen mediu reprezintă o alternativă pentru ţara noastră la acoperirea deficitului bugetar în creştere, după ce emisiunile denominate în lei nu au avut succesul scontat.

Ultima ieşire a Ministerului Finanţelor pe pieţele externe a avut loc în luna martie, după o lungă perioadă de timp. Ţara noastră a împrumutat atunci un miliard de euro printr-o emisiune de eurobonduri cu scadenţa la cinci ani, la un cupon de 5% şi un randament total anual de 5,17%.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Deci domnul Isarescu a inceput sa greseasca, si inca tzapan? dar ce se va intimpla cand yieldul de la T-10 year bond va reincepe sa creasca? double fault!

    1. a inceput?cand? de 20 ani conduce bnr. a distrus capitalul romanesc , si a redus economia romanesca in tot acest timp , cum poti sa spui ca acum a inceput sa gresasca?

    Este prima data cind se vorbeste despre pagubele pe care iudeo-masonii le provoaca prietenilor lor tigani (rromi)!

    Dupa alegerile, ce urmeaza, din R. Moldova se vor diminua drastic si veniturile, in prezent uriase, obtinute din contrabanda!

    Deocamdata, cumparati tigari de contrabanda din piata principala si chioscuri in orasul (si nu numai) Piatra Neamt. Tigarile sunt ale politistilor, tarabagii retinind cota parte din banii obtinuti. 

    1. Despre aceasta afacere. se stia mai demult! Ce parere are Grupul de la Peris si in special GUVR, de prestatia dlui M.Isarescu? Pentru neinitiati,adevaratii conducatori ai Romaniei se afla in zona .. Peris..! Traian Basescu este inscris intr-o loja de culoare verde...Reprezentantul FMI in Romania este la.. fel ..mason Sursa: un site bine informat si.. prudent!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb