"Romcar": "Paradoxal, unul din efectele integrării ar putea fi cel al creşterii preţurilor autovehiculelor noi

A.S.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 25 ianuarie 2007

Compania "Romcar" şi-a propus pentru acest an să vândă peste 15.000 de unităţi, prin intermediul reţelei sale de distribuitori autorizaţi. Principalele evenimente programate pentru 2007 sunt lansarea noului Ford Ranger, a modelului Focus Coupe Cabriolet şi a noului Ford Mondeo. "Dezvoltarea reţelei prin dublarea numărului de locaţi, reprezintă una din principalele preocupări ale noastre pentru anul 2007. Până la sfârşitul anului, preconizăm că vom ajunge la un total de 35-40 de locaţii de prezentare", a declarat domnul Cătălin Gavra, director general Romcar.

Pentru 2007, conducerea Romcar preconizează continuarea procesului de maturizare a cumpărătorului, care va deveni mult mai pragmatic odată cu intrarea în Uniunea Europeană.

Unul din riscurile majore pentru stagnarea vânzărilor - ritmul încet de dezvoltare a infrastructurii

Piaţa din Bucureşti deţine 41,62% din totalul vânzărilor. Diferenţele existente între piaţa din Bucureşti şi cea din provincie ţin în principal de potenţialul de acoperire al importatorilor, dar şi de potenţialul economic al fiecărei zone în parte. "Piaţa din afara Bucureştiului va constitui principala zonă de bătălie a importatorilor. Cîştigători vor fi cei care vor reuşi să fie mai bine reprezentaţi în teritoriu mai ales pe zona de service", a adăugat directorul general Romcar.

În următorii doi ani, piaţa românească va continua tendinţa de creştere, premisele acestei creşteri fiind date de apariţia şi dezvoltarea unor mijloace noi de finanţare, dezvoltarea reţelelor de distribuitori autorizaţi ai importatorilor, existenţa unor segmente şi nişe insuficient exploatate. Unul din riscurile majore care ar putea determina o stagnare a vânzărilor este ritmul încet de dezvoltare a infrastructurii.

"Paradoxal, pe termen mediu, unul din efectele integrării europene ar putea fi cel al creşterii preţurilor autovehiculelor noi, ca urmare a unui reglaj economic determinat de creşterea cererii venite din partea locuitorilor altor ţări şi de regimul fiscal pentru produsele de lux", consideră conducerea Romcar. Dezvoltarea economică va determina creşteri ale vânzărilor de utilitare, dar şi a celor destinate flotelor.

Reducerea taxei de primă înmatriculare va favoriza importul de autovehicule second-hand, a căror vânzare va creşte cu preponderenţă în zona rurală în detrimentul celor "low-cost".Pe termen mediu nu sunt de neglijat nici autovehiculele produse în afara Uniunii Europene, al căror cost de achiziţie a scăzut prin reducerea taxelor vamale.

Reţeaua "Romcar" a încheiat 2006 cu o creştere de 66%

Reţeaua Romcar şi-a depăşit anul trecut targetul de unităţi propus pentru acest an, înregistrând o creştere a vânzărilor cu 66% faţă de anul precedent. În anul 2006, numărul total de autovehicule Ford vândute prin reţeaua Romcar a fost de 12.844 unităţi.

Modelele Ford care au avut o contribuţie semnificativă la creşterea cifrei de vânzări au fost Fiesta - 3710 unităţi, Focus - 3014 unităţi şi Transit - 2891 unităţi. În 2006, Ford a atins în România o cotă de 8,16% din piaţa autovehiculelor de import. Ford este în continuare lider pe segmentul autovehiculelor comerciale uşoare, noul Transit, desemnat "Van-ul Anului 2007" având o contribuţie semnificativă la creşterea vânzărilor.

În 2006, au fost investite sume importante în modernizarea showroom-urilor şi în deschiderea unora noi. Reţeaua Romcar număra, la sfârşitul anului 2006, 20 dis­tribuitori autorizaţi, 31 showroom-uri şi 18 reparatori autorizaţi. Valoarea stocului de piese de schimb şi accesorii a fost de 2 milioane de euro, fapt ce a permis diminuarea timpului de onorare a comenzilor.

Totodată, în ultimii doi ani, Romcar şi-a îndreptat eforturile în direcţia dezvoltării serviciilor post-vânzare prin mărirea perioadei de garanţie la patru ani fără limită de kilometri, înfiinţarea departamentului Relaţii cu Clienţii, înfiinţarea serviciului Ford Suport, creşterea numărului de reparatori autorizaţi, aducerea la standarde Ford a locaţiilor principale existente în reţeaua de distribuitori şi nu în ultimul rând instruirea personalului din reţea, atât din punct de vedere tehnic, cât şi al relaţiei cu clienţii.

Romcar este reprezentantul mărcii Ford în România din anul 1992 şi dispune de o reţea de 20 de distribuitori autorizaţi în întreaga ţară. Romcar aduce pe piaţa româneas­că 13 modele Ford, atât din gama autoturismelor, cât şi din cea a autovehiculelor comerciale uşoare.

Piaţa autovehiculelor de import a ajuns la sfârşitul anului 2006 la 157.334 unităţi, cu 35,43% mai mult decât în anul 2005. De asemenea, aceasta a crescut faţă de piaţa autohtonă a producătorilor locali cu aproximativ 20%. Creşterea mai accentuată a vânzărilor autovehiculelor de import faţă de cele din producţia internă poate fi explicată prin existenţa cumulată a mai multor factori: diversificarea ofertelor de finanţare pentru achiziţia de autoturisme, programul de reînnoire a parcului auto, campaniile de discount-uri ale importatorilor pentru diferite oferte de echipare, dar şi apetenţa românilor pentru mărcile străine. Evoluţia vânzărilor pe segmente denotă un anumit grad de maturizare a pieţei explicat prin orientarea clienţilor cu preponderenţă către autoturismele de oraş. Piaţa este condusă în continuare de preţ, în zona autoturismelor comercializate către persoane fizice, consideră conducerea Romcar. Pe de altă parte, în cazul operatorilor de flote, decizia de cumpărare are la bază elemente precum fiabilitatea, valoarea reziduală, perioada de garanţie, avantajele oferite în cadrul contractelor de service, costul de întreţinere/km.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb